Bărbații americani sunt tot mai atrași de chirurgia estetică, în condițiile în care SUA este pe cale să iasă din recesiune și generațiile mai vârstnice resimt concurența celor mai tinere, relevă un studiu făcut public luni de Societatea americană a chirurgilor plastici /ASPS/. Potrivit studiului, citat de AFP, în medie, acest tip de operații realizate pe pacienți masculini au crescut cu 2% în 2010 comparativ cu 2009. În detaliu, situația se vede mai clar: bărbații și-au făcut cu 14% mai multe liftinguri și cu 7% mai multe liposucții decât în anul precedent. În total, 1.1 milioane de ame-ricani au recurs în 2010 la chirurgia estetică, comparativ cu 11.5 milioane de americance. Aceste cifre se mențin sub recordurile stabilite în 2007, înainte de începutul crizei financiare, dar ele arată o tendință înregistrată îndeosebi la bărbații între 40 și 54 de ani, care constituie majoritatea celor care s-au supus la intervenții chirurgicale în scop estetic în 2010, urmați de cei peste 55 de ani. âAceastă generație de bărbați este mai preocupată decât oricând de tinerii cu care sunt puși în competițieâ – a explicat Philip Haeck, președintele ASPS. âN-am mai văzut până acum o asemenea situație în care bărbați care și-au pierdut locul de muncă își caută alt job spunându-și că trebuie neapărat să facă ceva ca să pară mai tineri și să rămână în formăâ – a mărturisit el.
Cel mai des, bărbații americani apelează la rinoplastie /63.585 operații în 2010/, la operații pentru pleoape /31.476/ și liposucție /23.899/, urmate de intervenții vizând reducerea circumferinței pieptului /18.280/ și de implanturile de păr /13.217/. În fine, 10.900 de americani și-au făcut lifting, în 2010. O altă categorie de clienți ai chirurgilor plastici americani sunt bărbații pe la 50 de ani care lucrează în posturi bine plătite din companii din domeniul înaltelor tehnologii, dar au drept colegi de birou mici genii ale internetului de 20 și ceva ani și s-au săturat să fie priviți ca decani de vârstă. O altă problemă în aceste companii este și stilul vestimentar mai âcasualâ adoptat, care nu mai permite ascunderea burții sau a imperfecțiunilor pielii sub costum, mai notează Haeck. În fine, studiul a conchis că în rândul femeilor americane operația estetică cea mai răspândită a rămas cea de mărire a sânilor – 296.203 intervenții în 2010.