Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Razii de amploare prin trenuri şi gări


Polițiștii și jandarmii au controlat, săptămâna trecută, trenurile pe magistrala București – Ploiești – Buzău – Focșani – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava, depistând, în trei zile, 270 de călători frauduloși, între care 11 copii și 41 de cerșetori și vânzători ambulanți. În perioada 15 – 17 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Transporturi al Inspectoratului General al Poliției Române au organizat o acțiune în stații de cale ferată și trenuri de călători aflate în circulație pe magistrala CF 500, București – Ploiești – Buzău – Focșani – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava, și pe secțiile feroviare adiacente acesteia. La acțiune au participat aproximativ 300 de polițiști, jandarmi și angajați ai CFR care au efectuat sute de patrulări și controale pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică a călătorilor, precum și pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional în sistemul transporturi. Au fost făcute patrulări în aproximativ 400 de trenuri de călători și de marfă însoțite, precum și în stații de cale ferată, inclusiv Vrancea. În timpul acțiunilor au fost depistate 270 de persoane călătorind fraudulos, 11  minori lăsați fără supraveghere, două persoane date în urmărire națională și 41 de cerșetori și vânzători ambulanți. Polițiștii vrânceni spun că numărul celor care circulă fără bilete este destul de mare.
Polițiștii au constatat 21 de infracțiuni economice, judiciare și de altă natură, și au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?