Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Noul sezon de Moto GP debutează în Qatar


Sezonul 2011 de Moto GP va debuta în acest weekend, cu o cursă de noapte în Qatar, principalii favoriți la cucerirea titlului mondial în acest an fiind Jorge Lorenzo, Casey Sto-ner și Dani Pedrosa.
Sezonul 2011 din campionatul mondial de motociclism viteză Moto GP va debuta în acest weekend cu o cursă care se anunță extrem de spectaculoasă și care se va desfășura în Qatar pe timp de noapte. Jorge Lorenzo, campionul mondial en-titre de la clasa regina, pornește ca favorit și în acest sezon, evoluțiile sale din sezonul trecut și diferența la care s-a impus în ierarhia generală a piloților recomandându-l ca principal pretendent la un nou titlu mondial.
În ceea ce privește contracandidații ibericului de la Yamaha-YMR, cei mai puternici par a fi cei trei de la Repsol Honda, australianul Casey Stoner, campion mondial în 2007, spaniolul Dani Pedrosa, vicecampionul mondial de anul trecut și italianul de 24 de ani Andrea Dovizioso. Cei trei au avut evoluții foarte bune în testele din pre-sezon și se anunță foarte periculoși atât în lupta pentru victoria din Qatar, cât și în lupta pentru coroana mondială. Un alt pilot de urmărit va fi cu siguranță italianul Valentino Rossi, septuplu campion mondial Moto GP, cel care va debuta în Qatar pentru noua sa echipă, Ducati Desmosedici.
Totuși, vârsta destul de înaintată, accidentarea din sezonul trecut, dar mai ales forma destul de slabă arătată de noua sa motocicletă în teste fac din fostul campion mondial mai degrabă un outsider atât la victoria de etapă din prima cursă, cât și la un nou titlu suprem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?