Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Şase contracte de lucrări din VranceAqua


Asociația de Dezvoltare Intercomunitară VranceAqua împreună cu operatorul regional CUP SA au semnat, ieri, șase contracte de reabilitare și extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Panciu, Mărășești, Odobești, Adjud și Homocea. Cunoscut sub numele de VranceAqua, acesta este cel mai mare proiect de acest gen din România finanțat prin Programul Operațional Regional al Uniunii Europene, cu o valoare totală de 107 milioane euro.

Cele șase contracte au fost semnate în prezența președintelui Asociației VranceAqua și totodată al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a reprezentanților CUP Focșani, a primarilor din localitățile beneficiare, a reprezentanților societăților care au câștigat licitațiile și a presei. Valoarea totală a celor șase contracte este de peste 178 milioane de lei, echivalentul a peste 42,5 milioane de euro.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că semnarea celor șase contracte este un eveniment important pentru județul Vrancea. „Ceea ce facem, ceea ce am reușit să facem împreună este de-dicat total infrastructurii privind calitatea vieții cetățenilor din localitățile județului Vrancea. Proiectul VranceAqua din acest moment intră în derulare explicită și mă refer la execuția acestui important proiect în valoare de 107 milioane de euro, care vizează moder-nizarea și extinderea rețelelor de apă, canalizare, stații de epurare într-o serie de loca-lități ale județului Vrancea”, a precizat Marian Oprișan. Åžeful administrației județene a făcut o scurtă prezentare a celor șase proiecte, a va-lorii acestora și a firmelor care au câștigat licitațiile.
„Obiectele contractelor mai sus menționate constau din realizarea de stații de epurare în loca-litățile Odobești, Mărășești, Panciu, Adjud și Homocea , reabilitarea a aproximativ 70 kilometri rețea de apă, extinderea rețelei de apă existente cu peste 43 de kilometri, reabilitarea a 22 kilometri de canalizare și extinderea a 85,7 kilometri de canalizare”, a precizat Marian Oprișan.

VranceAqua și Vrancea Curată, proiecte de 6109 miliarde lei vechi

Aproximativ 160 de mii de vrânceni vor beneficia de extinderea și moder-nizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiile Focșani și Adjud, orașele Panciu, Odobești, Mărășești și comunele Golești, Câmpineanca și Homocea. Åžeful administrației județene a arărat că Vrancea este singurul județ din România care a reușit să obțină finanțări europene atât pe componenta de management integrat al deșeurilor, cât și pe cea de apă, apă uzată, în valoare totală de 6109 miliarde lei vechi, în cadrul Programului Operațional Structural.
„Nu sunt niște lucrări ușoare, ci niște lucrări complexe care vor avea o durată de execuție considerabilă, dar cred că străduința noastră de a se ajunge la aceste proiecte, de a le trece prin Comisia Europeană și să obținem finanțarea la un asemenea nivel, a fost un lucru care nouă ne-a adus satisfacție, deoarece vom reuși să modernizăm infrastructura privind calitatea vieții cetățenilor județului Vrancea”, a afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea.

Ecologizarea județului, rezolvată cu Vrancea Curată

Marian Oprișan le-a spus celor prezenți că, în perioada următoare urmează să fie semnate și contractele de execuție pentru proiectul privind Sistemul integrat de ma-nagement al deșeurilor din județul Vrancea. Odată cu finalizarea acestui proiect va fi rezolvată în totalitate ecologizarea județului Vrancea. „Nu vă ascund faptul că, în curând, după încheierea procedurilor de licitație, vor fi semnate contractele de execuție la proiectul privind Sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Vrancea, care practic înseamnă ecologizarea totală a județului nostru, a localităților din Vrancea. Nu ne vom opri aici pentru că după execuția proiectului respectiv vom trece la valorificarea deșeurilor respective și anume vom găsi un investitor, pentru ca tot ceea ce rezultă din programul de management al deșeurilor, să transformăm în energie electrică sau gaze naturale”, a  încheiat șeful administrației județene, Marian Oprișan.

Constructorii trebuie să colaboreze cu autoritățile locale

Directorul societății CUP SA Focșani, Gheor-ghe Vasilescu, a arătat că, pentru fiecare oraș, lucrările trebuie realizate în colaborare cu autoritățile locale pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit. El a dat exemplul proiectelor de reabilitare și de asfaltare a străzilor derulate de primării, care trebuie corelate cu cele de reabilitare a infrastructurii de apă și canalizare. „Trebuie găsite soluții pentru ca, în perioada lucrărilor să asigurăm toate facilitățile cetățenilor. Practic să putem lucra în așa fel încât orice intervenție, orice oprire să fie anunțată din timp, oamenii să aibă timp să își facă rezerve suficiente de apă. Să nu apară întârzieri, să nu apară disconfort pentru că oricum se creează disconfort prin blocarea circulației în anumite zone și perioade de timp. Toate acestea trebuie să fie bine corelate cu autoritățile locale, cu care trebuie să stabilim prioritățile de abordare a lucrărilor pentru fiecare localitate”, a precizat Gheorghe Vasilescu.

În orașul Panciu vor fi reabilitați 24,5 kilometri rețea de apă și construiți alți 14,5 kilometri. La rețeaua de canalizare vor fi reabilitați 8,1 kilometri și va fi extinsă rețeaua cu 18,5 kilometri. Totodată va fi construită o stație nouă de epurare.
În orașul Mărășești vor fi reabilitați 12 kilometri rețea de apă și construiți alți 4 kilometri. Rețeaua de canalizare va fi extinsă cu 18,5 kilometri și va fi reabilitată stația de epurare.
În orașul Odobești vor fi reabilitați 16 kilometri rețea de apă și construiți alți 13 kilometri. La rețeaua de canalizare vor fi reabilitați 6 kilometri, va fi extinsă rețeaua cu 18,8 kilometri și va fi reabilitată stația de epurare.
În municipiul Adjud vor fi reabilitați 17 kilometri rețea de apă și construiți alți 11,6 kilometri. La rețeaua de canalizare vor fi reabilitați 8 kilometri, va fi extinsă rețeaua existentă cu 16,4 kilometri și va fi reabilitată stația de epurare. La Homocea va fi extinsă rețeaua de canalizare cu 16 kilometri și va fi construită o nouă stație de epurare.

Lucrările de investiții și firmele câștigătoare

„Reabilitarea și extinderea rețelei  de alimentare cu apă și canalizare în aglomerarea Panciu- Lot 1, Lot 2 și Lot 3” (29,2 milioane lei ) – Asocierea SC Hidroconstrucția SA și SC Probit SRL
„Reabilitarea și extinderea rețelei  de alimentare cu apă și canalizare în aglomerarea Mărășești-lot 1 și lot 2” (14 milioane lei), „Reabilitarea și extinderea rețelei  de alimentare cu apă și canalizare în aglomerarea Odobești” (27,4 milioane lei), „Reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în aglomerarea Adjud” (23,7 mi-lioane de lei) – Vega 93 SRL Galați.
„Extinderea rețelelor de canalizare în aglomerarea Homocea” (9,6 milioane de lei) – Asocierea SC Hidroconstrucția SA și SC Probit SRL.
„Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Vrancea – Reabilitare, extindere, și construcție stații de epurare în aglomerările Odobești, Mărășești, Panciu, Adjud și Homocea” (74,5 milioane de lei) – Asocierea SC Consola Grup Construct SRL – SC Tel Drum SA –   SC Pro Toby SRL.

VranceAqua, proiect inițiat de Marian Oprișan

Reamintim că proiectul VranceAqua a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. La sfârșitul lunii martie, Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vrancea”.
Este cel mai mare proiect de acest gen din România, cu o valoare totală de 107 milioane euro fără TVA, din care 82,8 milioane euro reprezintă contribuția Uniunii Europene. Lucrările vor fi executate în perioada 2010-2013.
Proiectul este destinat orașelor Focșani, Adjud, Panciu, Mărășești, Odobești, dar și comunelor Golești, Cîmpineanca și Homocea și prevede reabilitarea puțurilor de apă, a stațiilor de tratare a apei potabile, a conductelor de aducțiune, extinderea sistemului de distribuție a apei, extinderea și reabilitarea rețelelor de canalizare din aceste localități, dar și realizarea a cinci noi stații de epurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?