Creierul omului a devenit mai mare, iar penisul său nu mai prezintă acele excrescențe cornoase prezente la cimpanzei și la alte mamifere, în urma pierderii unor secvențe de ADN de-a lungul evoluției sale, potrivit unui studiu publicat în revista britanică Nature. Astfel de transformări ar putea, potrivit cercetătorilor, să fi favorizat formarea cuplurilor monogame și apariția structurilor sociale complexe care au permis creșterea fragililor bebeluși umani. Gill Bejerano, de la Facultatea de medicină din cadrul Universității Stanford din Statele Unite, a încercat să descrie felul în care omul a dobândit de-a lungul evoluției sale caracteristici specifice rasei umane, prin pierderea anumitor secvențe de ADN care controlează exprimarea unor gene. „Morfologia simplificată a penisului” la om a favorizat „strategiile monogame de reproducere la primate”, au explicat autorii studiului. Absența de pe glandul penian a excrescențelor pe bază de keratină care se găsesc la multe alte mamifere reduce sensibilitatea tactilă a penisului și poate conduce la o durată mai mare a actului sexual la oameni, în comparație cu alte specii. Secvența de ADN ce a fost pierdută de om joacă totodată un rol important în dezvoltarea perișorilor senzoriali (perișorii din vestibulii nazali, mustățile) prezenți la numeroase mamifere.
***
O altă secvență ADN dispărută la oameni se află în proximitatea unei gene (numită supresor de tumori) care împiedică creșterea neuronilor într-o regiune specifică din creier. Această genă nu se mai poate exprima (nu mai poate produce molecula prevăzută), iar acest fapt a contribuit la dezvoltarea unui creier mai mare la oameni. „În loc să căutăm diferențe specifice între specii, în anumite gene specifice și în regiuni ale genomului care există la oameni, noi ne-am pus următoarea întrebare: există elemente genetice funcționale conservate la cimpanzei, dar care lipsesc cu desăvârșire la om?”, a declarat Gill Bejerano.
Echipa sa a identificat 510 secvențe de ADN absente la om, dar conservate la cimpanzei și alte specii. Este vorba esențial de ADN denumit „non-codant” (ADN intergenic) – care nu furnizează un program de sinteză a unei proteine. Acest ADN pierdut controla în trecut modul în care se manifestau genele apropiate implicate în semnalele hormonale sau în funcțiile creierului. Pierderea unor mici secvențe regulatoare, nu a genelor pe care acestea le controlau, poate antrena modificări mai subtile. „Cele mai multe, dar nu toate, dintre aceste regiuni sunt absente și din genomul omului de Neanderthal, ceea ce indică faptul că aceste ștergeri (supresii de ADN) s-au produs în urmă cu mai mult de 500.000 de ani”, a declarat David Kingsley, coautor al studiului.