Lamborghini a fost nevoit să ofere, în premieră, o gamă de modele în leasing. Află ce și cum poți cumpăra în leasing de la producătorul italian de supercaruri! Datorită condițiilor economice nefaste, la nivel mondial, iată că și cei bogați strâng cureaua. Åi dacă ei o fac, cei care produc bunuri în exclusivitate pentru ei, trebuie să se adapteze, din mers, noilor reguli ale jocului. Potrivit Dupont Registry, cea mai celebră piață de bunuri de lux, care intermediază vânzări de mașini, case, proprietăți și iahturi, toate din segmentul de lux, există o cerere importantă pe această piață alternativă, care include transferul de proprietăți în sistem leasing. Åi ca să între în cadru, Lamborghini va oferi mai multe modele în sistem leasing. În principiu, este vorba despre Gallardo, care va putea fi cumpărat în leasing în următoarele variante: LP560-4 Spyder, Gallardo LP560-4 Coupe, LP570-4 Superleggera și cel mai nou, LP550-2. Leasingul se întinde pe o perioadă de maxim 27 de luni, iar clienții sunt limitați la 3.500 mile pe an (5632,7 kilometri pe an). Programul a început în luna ianuarie și se va încheia la sfârșitul acestei luni, așadar, cei care doriți să achiziționați un Lamborghini în leasing, ar trebui să vă grăbiți.