Julius Fromm este probabil cel mai faimos fiu al orașului Konin /centrul Poloniei/, însă un omagiu adus lui Fromm – cunoscut pentru faptul de a fi inventat prezervativul din latex – a provocat o dezbatere aprinsă în această țară catolică, scrie publicația germană Der Spiegel în ediția de marți. Montarea unui prezervativ gigant pe o statuie publică ar putea părea un mod creativ de a-l comemora pe creatorul prezervativului din latex. Nu și în Polonia însă, unde localnicii au protestat față de inițiativa inedită a unui grup de activiști. ‘Prezervativul’, conceput de grupul ‘Akcja Konin’ (‘Acțiune Konin’) și constând dintr-un sac enorm de plastic, a acoperit o coloană centrală, de înălțimea unui om, din centrul unei fântâni publice nefolosite. Pentru câteva ore, coloana – botezată ‘penisul’ de mulți locuitori din Konin – a fost acoperită de prezervativul care purta numele ‘Julius Fromm’ și data acestuia de naștere. Fromm s-a născut în orașul Konin – pe atunci parte a Imperiului Rus – în 1883. Când era copil, el s-a mutat cu familia la Berlin și în cele din urmă a ajuns să inventeze un prezervativ mai subțire. El și-a patentat invenția în 1916 și a început să producă prezervativele pe scară largă după Primul Război Mondial. Numele său a devenit sinonim, în Germania, cu prezervativele din latex. Cu toate acestea, în 1938, naziștii l-au forțat pe Fromm, care era evreu, să-își vândă afacerea pentru o sumă derizorie nașei lui Hermann Göring. Fromm a fugit apoi la Londra, dar a murit de un atac de cord la doar patru zile după capitularea Germaniei în 1945. Potrivit ziarului polonez Rzeczpospolita, Dariusz Wilczewski, adjunctul primarului din Konin, susține că orașul a ajuns ținta râsetelor, în timp ce un alt oficial local, Marek Zawidzki, a declarat că se putea alege un alt mod de a-l promova pe Fromm. Grupul și-a apărat însă acțiunile: ‘Nu mulți știu că aici, în Konin, s-a născut inventatorul prezervativului din latex’, a explicat Waldemar Duczmal, unul dintre membrii grupului Akcja Konin, pentru Rzeczpospolita. Între timp, grupul plănuiește o acțiune nouă. ‘De data aceasta vom încerca să aducem un omagiu lui Mieczyslaw Bekker, creatorul roverului lunar al NASA. A absolvit școala din Konin’, explică Duczmal, fără a da detalii despre cum va arăta ‘omagiul’.