Trebuie şi el destituit din poliţie, domnule ministru

0
22949


Asigurarea unui management modern în poliție presupune o pregătire superioară a tuturor cadrelor care ocupă aceste funcții. Complexitatea pregătirii în acest domeniu deosebit de sensibil, crește în raport cu nivelul managerului de la șef de post până la inspector general.
Zilele trecute am rămas neplăcut surprins de afirmațiile șefului Poliției Române, redate aproape ostentativ, cu multă ironie, de  toate posturile tv, prin care aprecia dumnealui că polițiștii sunt bețivi și nenorociți.
Chiar dacă aceste afirmații au fost scoase din context, fiind ca de obicei, pentru guvernanții actuali, vinovată tot presa noastră, care, din când în când după unii mentori contemporani, mai atentează și la siguranța națională, această atitudine este impardonabilă.
Într-un stat de drept poliția reprezintă una din cele mai importante instituții, cu atribuții concrete în prevenirea și combaterea criminalității de toate genurile, în asigurarea ordinii statale interne, precum și în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Între membrii acestei instituții (polițiștii)și cetățenii pe care-i apără, intervin în timp relații de parteneriat, o importantă parte a cetățenilor din diferite localități contribuind din plin la asigurarea ordinii în diferite localități. Aceste activități de parteneriat se cristalizează în timp, ele fiind de fiecare dată bazate pe încrederea re-ciprocă dintre acești parteneri sociali.
Fără îndoială că în cadrul instituției poliției, luată în ansamblul său, există și oameni care din diferite motive, de multe ori legate de procesul selecției, nu fac cinste instituției, săvârșind diferite abateri sau chiar infracțiuni, pentru care sunt destituiți din poliție, cercetați în stare de libertate sau arest preventiv și ulterior condamnați. Dar, domnule inspector general, în opinia mea peste 90%  dintre polițiști sunt oameni cinstiți, onești, devotați profesiei lor, și cetățenilor pe care-i apără.
Afirmațiile făcute pe posturile de televiziune au provocat cel mai mare prejudiciu de imagine din ultimii 20 de ani poliției în ansamblul său, reacțiile cetățenilor fiind destul de elocvente, orientate în totalitatea lor împotriva managerului general al poliției. Reacțiile virulente ale cetățenilor acestei țări, față de aceste afirmații iresponsabile, care în marea lor majoritate iar apărarea polițiștilor, compătimindu-i că au neșansa de a avea asemenea șefi, sunt edificatoare pentru oricine.

***

De regulă, în viața noastră toți greșim, din diferite motive, uneori din necunoașterea unor fenomene, alteori datorită unei slabe pregătiri profesionale sau fiind convinși că pe fondul unor cutume dincolo de lege, nu vom plăti niciodată, deoarece este cineva acolo sus care ne apără necondiționat, de obicei potențații politici ai momentului. 
Domnule ministru, după cazul Åžoric de la Neamț, aveți în fața d-voastră un al doilea caz, de această dată mult mai grav, pentru care trebuie să dispuneți urgent măsura destituirii din poliție, sancțiune prevăzută la art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a veni în sprijinul d-voastră, în sensul de a vă ușura activitatea , vă facem cunoscut, dacă nu știați deja, normele juridice încălcate de polițistul mai sus menționat (din același act normativ):
1.    Art. 41 lit. e) să fie respectuos, omenos și corect față de șefi, colegi și subalterni;
2.    Art. 42 d) să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte;
3.    Art. 57 lit. a) comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiul instituției.
Potrivit dispoziției cuprinse în art. 621 în cazul săvârșirii unor abateri disciplinare grave, care aduc atingere imaginii și credibilității instituției, precum și profesiei de polițist, cercetarea prealabilă și consultarea consiliilor de disciplină se dispune și se efectuează imediat după constatarea faptei.
Această încadrare juridică a abaterilor grave săvârșite de către polițistul respectiv, nu va putea fi contestată  de cel în cauză, nici măcar lacrimogen, și chiar dacă ar fi,  nu va avea niciun efect în plan juridic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here