Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Shayton Equilibrium: primul supercar sloven


Shayton este un producător auto sloven care plănuiește să producă un supercar care să rivalizeze cu Bugatti, Pagani și Koenigsegg. Noul model se va numi Equilibrium și va atinge aproximativ 400 km/h. Shayton înseamnă vultur în limba indienilor Sioux și una dintre cele mai temute păsări răpitoare. Vulturul este de asemenea și logo-ul companiei care a declarat că modelul Equilibrium va fi un concurent de temut și că va revoluționa segmentul supercarurilor. Supercarul Shayton Equilibrium va fi dotat cu un propulsor V12 capabil să dezvolte 1084 CP și cuplu de 930 Nm. Caroseria este realizată dintr-o combinație de aluminiu, fibră de carbon și titaniu. Datorită combinării acestor materiale, masa totală este de doar 1.200 kg. Producătorul sloven a declarat că noul supercar poate atinge 0-100 km/h în 2.9 secunde, 0-200 km/h în 8.5 secunde și o viteză maximă de aproximativ 400 km/h. Shayton dorește să producă 20 de unități pe an, dar deocamdată trebuie să procure fondurile necesare, deoarece supercarul este deocamdată doar în stadiul de proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?