Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Ducesa Sarah Ferguson nu a fost invitată la nunta prinţului William


Ducesa de York Sarah Ferguson nu se numără printre cele peste 1.900 de persoane care au primit invitații oficiale din partea reginei Elizabeth a II-a la căsătoria prințului William cu logodnica sa Kate Middleton, informează people.com. Sarah Ferguson, mătușa prințului William și fosta soție a prințului Andrew, renumită pentru gafele sale și scandalurile intens mediatizate în care a fost implicată în trecut, nu va participa la această căsătorie regală pe 29 aprilie, a confirmat agentul de presă al ducesei de York pentru revista People. Fergie, în vârstă de 51 de ani, se va afla la acea dată în străinătate. „Nu va participa la nunta regală. Nici nu aștepta să fie vreodată invitată”, a declarat agentul ei de presă. Însă fiicele ei, prințesa Beatrice, în vârstă de 22 de ani, și prințesa Eugenie, în vârstă de 20 de ani, vor participa la ceremonie, împreună cu prieteni ai cuplului regal, demnitari, membri ai familiei regale și reprezentanți ai diverselor asociații de caritate sprijinite de prințul Wi-lliam.
Aproximativ 1.900 de persoane, printre care se află numeroase capete încoronate, șefi de stat și diplomați au fost invitați la căsătoria prințului William cu Kate Middleton, ce va fi celebrată pe 29 aprilie la catedrala Westminster din Londra.

***
Identitatea persoanelor invitate nu a fost dezvăluită, însă numele, titlurile și funcțiile deținute de aceste persoane reflectă cu siguranță poziția prințului William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, fiul prințului Charles și al prințesei Diana, decedată în 1997. În afara celor 50 de membri ai familiei regale britanice, au mai fost invitați 40 de reprezentanți ai familiilor regale din străinătate, 200 de membri ai guvernului, ai parlamentului și ai corpului diplomatic, 60 de șefi de state și 30 de reprezentanți ai armatei britanice. Cei mai numeroși dintre invitați – peste 1.000 – sunt membrii familiilor viitorilor soți și prieteni ai acestora. La această listă se adaugă aproximativ 80 de persoane reprezentând diverse asociații de caritate sprijinite de prințul William.
Nu toți cei 1.900 de invitați la catedrala Westminster vor participa și la festivitățile care vor urma după ceremonia religioasă. Doar 600 de persoane vor participa, după-amiaza, la recepția organizată de regina Elizabeth a II-a la palatul Buckingham, și doar 300 dintre ei vor fi prezenți la dineul urmat de un bal ce va fi organizat de prințul Charles, tot la palatul Buckin-gham. Invitațiile regale, introduse în plicuri de culoare maron deschis, au fost imprimate pe hârtie albă, cu o panglică aurie și inițialele reginei – EIIR (Eli-zabeth II Regina) – înscrise sub un desen care reprezintă coroana Marii Britanii.

***
Lordul Åžambelan, angajatul cu cel mai înalt rang în slujba casei regale britanice, este însărcinat cu supravegherea ceremoniei organizate de familia regală. Invitația precizează, totodată, codul vestimentar pe care invitații trebuie să îl respecte: „uniformă, costum sau ținută de oraș”. Wi-lliam, fiul cel mare al prințesei Diana, decedată în 1997, și Kate Middleton, ambii în vârstă de 28 de ani, s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanțe private pe care au petrecut-o în Kenya. Căsătoria lui Kate Middleton cu prințul William – pe 29 aprilie 2011, la catedrala Westminster din Londra – va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prințul Charles și prințesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorțat în 1996, iar prințesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?