Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Apartamentele sociale, inaugurate la primăvară


Cele 80 de apartamente sociale din noile blocuri construite pe Bulevardul Independenței, în spatele Stației de Pompieri din Panciu, vor fi inaugurate în această primăvară, a anunțat primarul Ion Petre. „Lucrările de construcție de la aceste apartamente au fost încheiate. Am finalizat și racordarea blocurilor la canalizarea orașului și, într-un timp foarte scurt, urmează să rezolvăm problema alimentării cu apă, cea a racordării la rețeaua de iluminat și de gaze, după care ne vom ocupa de așa-numita siste-matizare pe orizontală, adică de amenajarea drumului de acces, a aleilor, trotuarelor și așa mai departe”, a declarat acesta.
Edilul a precizat că locuințele vor fi repartizate cel mai târziu în luna mai deoarece, până atunci, vor fi analizate dosarele celor care au solicitat apartamentele. „Procedura de evaluare va începe, cel mai târziu, la jumătatea lunii martie și de ea se va ocupa comisia de specialitate stabilită în acest scop. Ulterior, lista beneficiarilor va intra în dezbaterea Consiliului Local care va decide, în final, cine va intra în posesia noilor apartamente”, a mai spus Ion Petre.
Celelalte apartamente cu destinație socială, amplasate pe strada Angerului, în spatele Pieței Agroalimentare, vor fi date în folosință la toamnă, cel mai probabil, în luna octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?