Aproximativ o mie de elevi din clasele V-XII participă, astăzi, la etapa județeană a Olimpiadei de Limbă, Comunicare și Literatură Română. Elevii se vor întrece în cunoștințe la sediul Colegiului Tehnic „Ion Mincu” din Focșani și la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, examenul fiind programat să debuteze la orele 10.00. Cei mai mulți olimpici vin din rândul elevilor de clasa a VIII-a. În medie, 250 de elevi vor susține olimpiada la această disciplină. Accesul în sălile de examen se face între orele 8.30 și 9.30.
Dacă elevii de liceu au trei ore la dispoziție pentru a rezolva lucrarea, elevii de gimnaziu vor trebui să finalizeze totul în cel mult două ore de la primirea subiectelor. Rezultatele se vor afișa duminică, după ora 22.00 iar contestațiile se vor putea depune luni între orele 9.00-13.00 la secretariatul Colegiului Tehnic „Ion Mincu”.
Contestația trebuie semnată de elev și părinte, potrivit noilor regulamente intrate în vigoare. Cei care vor obține rezultatele cele mai bune se vor califica în etapa superioară a olimpiadei de Limbă, Comunicare și Literatură Română.