Prefectura Vrancea a implementat un sistem de management electronic al documentelor printr-un proiect de 375 mii lei, finanțat din fonduri europene. Managerul proiectului „Calitate la Standarde Europene în administrația publică”, Camelia Cotun, a arătat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că etapa următoare este implementarea unui sistem de management al calității. Până acum a fost finalizat manualul calității, un volum de 500 pagini, iar rezultatele se vor vedea la evaluarea de către auditori. Practic, Prefectura va putea măsura „gradul de satisfacție” pentru fiecare relație derulată fie cu cetățenii, fie interinstituțional, cu instituțiile statului sau mediul de afaceri. „Sistemul de management electronic al documentelor a fost privit cu reticență la început însă după două luni nu a mai existat nicio opinie contrară. Se realizează o economie de timp și de resurse. A fost creată o bază de date electronică iar în acest mod se reflectă activitatea zilnică a fiecărui funcționar”, a afirmat Camelia Cotun.
Proiectul a fost lansat în iunie 2010 și se desfășoară pe o perioadă de 12 luni la sediul Instituției Prefectului județului Vrancea.
Grupul țintă al proiectului este format de funcționari din cadrul Prefecturii, instruiți în domenii precum managementul riscurilor, tehnici de negociere, comunicare, managementul schimbării, managementul serviciilor publice.
Proiectul „Calitate la Standarde Europene în administrația publică” este finanțat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative, Axa prioritară 1 – Îmbunătățiri de structură și proces ale managementului ciclului de politici publice. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 375.121 lei, din care 56 mii lei este cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.