Campanie pentru promovarea fondurilor europene

0
446


Specialiștii Camerei Agricole au început, ieri, o serie de întâlniri cu țăranii vrânceni pentru a le prezenta avantajele accesării fondurilor europene acordate agricultorilor. Directorul Camerei, Gabriel Necula, a participat la două întâlniri, în Slobozia Bradului și la Tîmboiești, unde au venit circa 100 de țărani. La discuții au participat autoritățile locale dar și reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură care au prezentat informațiile referitoare la depunerea cererilor pentru subvenția unică pe suprafață.
Alegerea celor două localități nu a fost întâmplătoare, a arătat directorul Gabriel Necula. La Slobozia Bradului au fost realizate cele mai multe proiecte pentru măsura 141 – 42 dar și 4 proiecte pentru măsura 112. În schimb, doar 4 țărani din Tîmboiești au depus dosare pentru măsura 141. Prin măsura 141, țăranii pot primi, timp de cinci ani, un sprijin public nerambursabil de 1.500 euro/an/ferma de semisubzistență.
„În urma unei analize am observat că în loca-litățile unde nu avem inginer agricol nu s-au realizat multe proiecte pentru accesarea fondurilor europene. De aceea am decis să detașăm o persoană la Tîmboiești pentru a-i ajuta pe fermieri. Intenția noastră este ca la fiecare două comune să avem câte un inginer care să discute și să ofere consultanță fermierilor. Sperăm ca prin noua lege a camerelor agricole să reușim crearea unei rețele de specialiști prin care să venim în sprijinul tuturor fermierilor vrânceni”, a afirmat directorul Gabriel Necula.
Fermierii prezenți la întâlniri au arătat că unul dintre motivele pentru care evită să acceseze banii acordați prin măsura 141 este birocrația, respectiv depunerea declarațiilor și plata contribuțiilor sociale. „Le-am explicat că, chiar și dacă plătesc acești bani, tot este mai avantajos să acceseze aceste fonduri. Primesc bani pentru o perioadă de cinci ani și, în plus, vor primi și o pensie mai mare”, a precizat directorul Camerei
Agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here