Rapper-ul Eminem apare într-o reclamă pentru compania de automobile Chrysler, care aduce totodată și un tribut orașului său natal, Detroit, din statul Michigan, campania debutând pe micile ecrane americane în timpul transmisiunii Super Bowl de duminică, informează contactmusic.com.
În reclamă, Eminem apare la volanul noului Chrysler 200, conducând pe străzile din oraș. El parchează mașina în fața unui teatru în fața căruia, pe un panou, este scris „Keep Detroit Beautiful” (Păstrați Detroitul frumos). Eminem intră în clădire, unde un cor interpretează melodia sa „Lose Yourself”. Privind în camera de filmat, Eminem spune: „This is the Motor City. This is what we do” (Acesta este Orașul Motoarelor. Asta facem noi). Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, șase albume, care s-au vândut în 60 de milioane de exemplare în toată lumea. După ce și-a făcut debutul în 2002 în calitate de actor cu rolul din „8 Mile”, pentru care a fost lăudat de criticii de specialitate, Eminem a preferat să se concentreze asupra carierei sale de muzician. Cel mai recent album al său, intitulat „Recovery”, a fost discul cu cele mai mari vânzări din Statele Unite în anul 2010.