Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

PSD, favorit la parlamentare


Cei mai mulți români – 41% – l-ar alege pe liberalul Crin Antonescu în funcția de președinte al țării, dacă duminica viitoare ar fi alegeri, 15% ar opta pentru social-democratul Victor Ponta, iar 13% ar da votul actualului șef al statului, Traian Băsescu, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în perioada 2 – 3 februarie.
Potrivit IRES, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cei mai mulți români ar alege PSD – 31,1%, pentru PNL+PC ar opta 26,8%, iar pentru PDL – 18,2%.
De asemenea, Partidul Poporului ar obține 7,9%, UDMR – 6,8%, iar PRM – 3,6%. PNG s-ar bucura de voturile a 0,5% dintre cei intervievați, iar UNPR de 0,3%. Pentru un alt partid ar vota 4,9% dintre alegători.
Conform aceluiași sondaj, majoritatea românilor consideră că în România lucrurile merg într-o direcție greșită – 84%, în timp ce 13% sunt de părere că direcția este bună. 2% au răspuns că ”nu știu”, iar 1% nu a răspuns.
La întrebarea ”în general sunteți pesimist, optimist sau rezervat când vă gândiți la viitor”, cei mai mulți dintre respondenți s-au declarat rezervați – 41%, optimiști se consideră 39%, iar pesimiști – 19%. Un procent a răspuns ”nu știu”, iar tot 1% nu a răspuns.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?