Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Christina Aguilera a încurcat versurile imnului naţional al SUA


Christina Aguilera a încurcat versurile imnului național al SUA, pe care l-a interpretat duminică seara, cu ocazia finalei Campiona-tului de fotbal american, Super Bowl, la Dallas, punând această situație delicată pe seama emoțiilor, conform Associated Press. Deși majoritatea celor prezenți nu au observat greșeala vedetei pop, mulți dintre cei care au urmărit finala la televizor au ‘încins’ apoi rețelele de socializare cu mesaje ironice în care comentau prestația acesteia. ‘Nu pot decât să sper că toată lumea a simțit un pic din dragostea pe care o port pentru această țară și că spiritul acestui imn a reușit să răzbată spre inimile tuturor’, a declarat diva într-un comunicat de presă ulterior. Christina a greșit când, în loc să cânte versul ‘O’er the ramparts we watched, were so gallantly streaming’ (Peste redute am privit și am mărșăluit cu noblețe), a repetat un vers un anterior, modificându-l ușor. Ea a cântat ‘What so proudly we watched at the twilight’s last reaming’ (Ceea ce am văzut cu mândrie în ultima sclipire a amurgului), repetând de fapt un vers anterior în care a schimbat cuvintele ‘hailed’ cu ‘watched’ și ‘gleaming’ cu ‘reaming’. Aguilera nu este prima vedetă care greșește versurile imnului. La finala Super Bowl din 2001 Macy Gray a fost chiar huiduită de spectatori pentru greșelile făcute.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?