Fiscul şi Cultura îi verifică pe patroni

0
240


Inspectorii fiscali și reprezentanții Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Vrancea au început verificările la agenții economici care își desfășoară activitatea lângă monumentele istorice din Vrancea. Patronii sunt controlați la taxele care trebuie plătite către Fondul Cultural Național. Au existat însă și cazuri în care patronii au aflat că, dimpotrivă, statul trebuie să le returneze din banii virați la buget. „A fost o modificare legislativă prin care eram scutiți de această taxă și de care nu am știut. Am aflat abia acum, după ce am plătit banii. Ar trebui să îi recuperez dar nu cred că cei de la Direcția de Cultură au fonduri”, ne-a spus patronul unei pizzerii din Focșani.
Deși, nu au niciun beneficiu din amplasarea lângă asemenea construcții, unele vechi și dărăpănate, patronii trebuie să cotizeze sume frumușele din veniturile obținute. Conform legii 199 din 2008, trebuie plătită o „cotă de 2% din veniturile realizate de operatorii economici care își desfășoară integral activitatea respectivă în incinta sau pe domeniul public aflat în spațiul de protecție al monumentelor istorice proprietate publică”. De asemenea, se plătește și o cotă de 5% din încasările realizate din vânzarea reproducerilor, copiilor sau mulajelor realizate după bunuri culturale mobile aflate în proprietate publică ori după monumente sau componente ale monumentelor istorice aflate în proprietate publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here