Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

În 2011, titularizare după reguli vechi


Titularizarea cadrelor didactice în învățământ se va face, și în anul școlar 2011 – 2012, tot în sistem centralizat, chiar dacă Legea Educației a fost adoptată și, potrivit prevederilor acesteia, stabilirea pe post a profesorului ar fi trebuit să se facă în strâns acord cu autoritățile locale și directorul unității de învățământ respective. Noua modalitate de avansare la catedră, prin concurs la nivelul unității de învățământ pentru care profesorii optează, se va realiza după noua legislație abia începând cu anul școlar 2012 – 2013. Această măsură a fost adoptată în unanimitate de către reprezentanții Ministerului Educației care s-au consultat în luarea deciziei cu liderii de sindicat din învățământ. Profesorii trebuie să știe, așadar, că anul acesta, concursul pentru ocuparea posturilor libere titularizabile va avea loc în data de 11 iulie a.c.. Înregistrarea cererilor de înscriere în concurs, inclusiv pentru absolvenții promoției 2011, se va face în perioada 14-24 iunie. În același interval vor fi înregistrate și cererile în vederea detașării și obținerii continuității pentru postul ocupat. Rezultatele finale ale concursului de titularizare vor fi făcute publice pe 18 iulie. Pentru a ocupa un post ca titulari, candidații trebuie să obțină la examen minimum 7. De asemenea, posturile scoase la concurs în vederea ocupării lor prin suplinire pot fi repartizate candidaților care promovează cu minimum 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?