Parlamentarii PSD și PNL de Vrancea acuză încercarea de fraudare a alegerilor viitoare prin introducerea votului prin corespondență.
Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat că preocuparea intensă a PDL pentru introducerea votului prin corespondență poate duce la perpetuarea suspiciunilor legate de desfășurarea procesului de votare în străinătate. El a arătat că interesele electorale ale PDL sunt de înțeles dacă se are în vedere faptul că alegătorii din Republica Moldova, Spania și Italia au votat majoritar pentru candidatul PDL.
„Au fost aduse în discuție buna- cuviință și capacitatea regimului PDL de a organiza alegeri corecte pentru diasporă. Asta, în condițiile în care din 147.831 de voturi valabil exprimate în străinătate la alegerile din 2009, 115.831 au fost pentru actualul președinte al țării, interesele electorale ale PDL sunt de înțeles dacă avem în vedere că 94.8% dintre alegătorii din Republica Moldova au votat pentru candidatul PDL iar Spania și Italia au votat, tot în acest sens, 88.1%, respectiv 77.76%”, a precizat deputatul vrâncean.
Angel Tîlvăr a arătat că prin introducerea în pripă a votului prin corespondență, PDL încearcă să suplinească pierderea masivă de popularitate și de susținere electorală pe care o re-simte în momentul acesta în țară. „Fără să caut să îngrădesc dreptul la exprimare electorală a cetățenilor români aflați în străinătate, aștept să văd pro-punerile viabile ale inițiatorilor referitoare la preîntâmpinarea fraudelor electorale, domeniu în care PDL este expert, precum și măsurile privind securizarea votului”, a afirmat deputatul Tîlvăr.
El a afirmat că, personal, își dorește ca introducerea votului prin corespondență să nu însemne „birocrație și fraudă”. „Îmi doresc ca votul prin corespondență să nu însemne birocrație și fraudă. Lipsa metodelor de securizare viabile a votului prin corespondență mă determină să cred că această lege nu e decât o altă manevră PDL-istă pentru a mai cheltui niște bani și pentru a-și «asigura» voturi la alegerile viitoare. Această lege ar putea fi o manieră de a legifera eternul furt electoral pedelist”, a încheiat deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr.
Fără votul prin corespondență, „PDL ar ajunge la lada de gunoi a istoriei”
Deputatul Ciprian Nica a afirmat că introducerea votului prin cores-pondență este singura șansă pentru PDL de a mai intra în Parlament. „Pentru PDL singura șansă reală de a câștiga alegerile din 2012 este un nou furt electoral. După ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2009, în România, PDL și-a dat seama că salvarea lor și păstrarea partidului pe linia de plutire o reprezintă o nouă măsluire a voturilor în exteriorul României. Astfel, pentru a nu mai fi acuzați, din nou, de furt electoral PDL, în frunte cu Traian Băsescu, face, în mod excesiv și aproape abuziv, lobby pentru a se adopta cât mai repede cu putință legea votului prin corespondență”, a afirmat deputatul PSD.
Ciprian Nica a explicat că fără votul prin corespondență, „PDL ar ajunge la lada de gunoi a istoriei”. „Așadar, miza votului prin corespondență reprezintă salvarea PDL de la prăbușirea politică totală. Această lege este cu atât mai jalnică cu cât, este evidentă pentru toată lumea, ușurința cu care această manieră de a vota poate ascunde o mare fraudă electorală cu care noi, cei din PSD nu putem fi de acord”, a precizat deputatul Ciprian Nica.
Un milion de voturi prin corespondență
Furtul unui milion de voturi este miza introducerii votului prin cores-pondență, a acuzat și deputatul libe-ral, Nini Săpunaru. Parlamentarul a explicat că metoda fraudării a fost folosită și la alegerile din 2009 și a dat exemplul votului exprimat în secția specială de la Paris. Peste patru mii de voturi au fost înregistrate la secția respectivă, un record. „Un milion de voturi este miza legii votului prin corespondență. Avem experiența alegerilor trecute și exemplul modului în care s-a votat la secțiile din străinătate. La secția de la Paris nici nu se mai regăsesc înregistrările video pentru a vedea dacă au votat oamenii sau nu”, a explicat deputatul liberal.
Unica șansă a PDL este cumpărarea de voturi
Deputatul PSD, Cristian Dumitrescu, a declarat că votul prin corespondență este unica șansă a PDL pentru a intra în Parlament. Social democra-tul a arătat că la viitoarele alegeri, PDL va ieși de la putere dacă „nu va reuși să cumpere suficiente voturi”. „PDL nu are cum să mai vină cu mesaje, cu oferte, cu candidați, pentru că oamenii nu mai au încredere în minciunile lor. Ei pot doar să cumpere cu bani voturile din țară și să fraudeze votul din diasporă. Dacă nu vor putea să cumpere destule voturi cu bani din România și să fraudeze suficiente voturi în diasporă, PDL va pleca de la guvernare, în mod sigur, la viitoarele alegeri. Oamenii au văzut ce face acest partid și nu mai au încredere în acești politicieni”, a declarat Cristian Dumitrescu.
Proiectul Codului electoral: Campania electorală va avea 90 de zile
Campania electorală pentru toate tipurile de alegeri va dura 90 de zile, prezidențialele și parlamentarele vor avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie, iar localele, în prima duminică a lunii iunie, prevede proiectul Codului electoral elaborat de AEP, care stabilește și că urna de vot va fi transparentă. Alegerile se desfășoară duminica, între orele locale 7.00-21.00.
Codul electoral prevede constituirea registrului electoral, precum și certificarea de către AEP a secțiilor de votare în vederea stabilizării localurilor acestora.