Reducerile salariale cu 25% au făcut ca mulți dintre militarii vrânceni să-și înainteze demisiile și să părăsească România. În semestrul al II- lea al anului trecut, numai de la Unitatea Militară 01470, din cadrul Brigăzii 8 Artilerie Mixtă „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, au demisionat cel puțin 12 militari. Cei mai mulți dintre ei au plecat în străinătate, unde, după cum spun prietenii lor, le merge mult mai bine. Câștigă și 1.500 de euro pe lună, din care pun deoparte 700. Euro, nu lei…
Tot mai mulți militari renunță la haina statului în căutarea unui trai decent. După reducerea salariilor cu 25 %, începând cu jumătatea anului 2010, cel puțin 12 militari au plecat din sistem. Toți cei care au plecat erau angajați la Unitatea Militară 01470 din cadrul Brigăzii 8 Artilerie Mixtă „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani. „La nivelul unității noastre au fost înregistrate 12 persoane care au demisionat în semestrul doi al anului 2010”, a precizat căpitanul Sabin Sucală, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 8 Artilerie Mixtă.
Am vrut să aflăm câți militari au plecat și de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată, însă informațiile referitoare la numărul militarilor care au demisionat par a fi secrete, căci nu am primit niciun răspuns până în prezent.
Militarii nu au plecat de bine din sistem, ci pentru că, după reducerile salariale, banii nu le mai ajungeau nici măcar pentru un trai decent. Mulți dintre cei care și-au înaintat demisiile și au preferat străinătatea nu erau din Focșani și astfel, erau nevoiți să locuiască în chirie. Odată cu reduce-rile salariale, nu au scăpat de tăieri nici banii de chirie, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să suporte o parte din contravaloarea chiriei. Cum veniturile s-au subțiat, militarii au preferat să renunțe la haina militară.
Plecați peste hotare
Cei mai mulți dintre militarii care au plecat din sistem au luat calea străinătății. Banii câștigați acolo le ajung pentru nevoile zilnice și mai pot pune și ceva euro la ciorap, pentru zile negre. Prietenul unui militar care a părăsit sistemul ne-a spus că amicul său câștigă acum 1.500 euro pe lună, față de cele câteva sute de lei cu cât îl plătea Armata Română. „Am un prieten care mi-a fost și coleg, care după doi ani de muncă în armată s-a lecuit și a plecat în străinătate. A încercat să-și facă aici un viitor, dar pentru că nu a reușit, și-a luat inima în dinți și a plecat, și bine a făcut. Este plecat de mai bine de trei luni și deja a reușit să strângă o sumă frumușică de bani. Câștigă în jur de 1.500 de euro pe lună și mi-a spus că îi rămân cel puțin 700 de euro. Când era aici nu-i rămânea absolut nimic. Era nevoit să se mai și împrumute până la următorul salariu. În țara asta totul este o bătaie de joc. Nu vreau să-mi fac vilă din salariu, dar nici nu vreau să mă limitez la mâncare, ca să-mi ajungă banii. Dacă oamenii ar trăi decent, ar sta în țara lor. Este prea multă bătaie de joc. Mă bate gândul să merg și eu la el, pentru că aici nu se mai poate”, a spus George.
Tinerii părăsesc sistemul, rezerviștii protestează
În timp ce militarii în activitate părăsesc sistemul, pentru a-și face viața mai ușoară în alte locuri, foștii militari „plâng” după drepturile luate de guvernanți. Militarii în rezervă și retragere au avut parte luna aceasta de o „surpriză” cu totul și cu totul neașteptată. Ca urmare a recalculării pensiilor, militarii din întreaga țară s-au trezit cu drepturile bănești ciuntite chiar și cu 70%. Oamenii și-au primit puținii bani pe card, fără nicio hârtie care să justifice reducerile. Militarii vrânceni s-au plâns că după aceste reduceri au ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita ratele la bănci. Recalcularea pensiilor militarilor a declanșat un scandal imens, mulți dintre militari susținând că în urma recalculării, pensiile lor au scăzut. În schimb, ministrul Apărării Gabriel Oprea și premierul Emil Boc au susținut, în repetate rânduri, că pensiile militare nu au scăzut în urma recalculării, ba chiar au crescut în cazul pensiilor mici. Ulterior, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, vinerea trecută, că recalcularea pensiilor militarilor este ilegală, apreciind că pensia reprezintă un drept patrimonial, așa că nu poate fi diminuată. La rândul său, șeful statului a promis că luna viitoare pensio-narii militari vor primi banii pe care i-au luat și în decembrie 2010, dar și banii care le-au fost opriți pe nedrept în ianuarie. Pensionarii vor să organizeze proteste și să deschidă acțiuni în instanță.