Casa de Cultură „Constantin C. Giurescu” din Odobești organizează, astăzi, 26 ianuarie 2011, la orele 13.00, lansarea volumului „Spiritul vrâncean în lecturi elective” (Ed. Rafet, 2010) a scriitorului Ionel Necula. Tot în cadrul acestei manifestări va avea loc și prezentarea primului număr pe 2011 al revistei „Salonul literar”, Anul XIII, Serie nouă. Evenimentul va avea loc în Foaierul Bibliotecii Orășenești „Ana Georgescu” din Odobești în prezența autorului, a reprezentanților Ligii Scriitorilor din Vrancea și a mai multor membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Manifestarea face parte din proiectul „Să ne cunoaștem scriitorii”, proiect care se derulează pe o perioadă de doi ani la Odobești și are ca scop promovarea scriitorilor vrânceni.