O locuință din Municipiul Focșani a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1.00. Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, la fața locului s-a deplasat Garda de Intervenție, din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și șase subofițeri. În urma incendiului, a ars un metru pătrat din acope-rișul locuinței, confecționat din lemn și cu învelitoare din fibră de sticlă. S-au deteriorat un geam termopan și apro-ximativ doi metri pătrați din plafonul unei camere, confecționat din rigips.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
Pompierii le recomandă vrâncenilor să aibă grijă ce materiale lasă pe lângă sursele de foc. De asemenea, trebuie să curețe coșurile de eva-cuare a fumului pentru a fi feriți de astfel de evenimente neplăcute.
Tot în noaptea de luni spre marți, un echipaj SMURD a intervenit pentru soluționarea unei situații medicale de urgență. Paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacientului la spital, unde a fost preluat de medicul de gardă din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani – Unitatea de Primire Urgențe.