Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Suraia, a fost găsit decedat în locuință, luni. La ora 14.00, polițiștii din comună au fost sesizați despre faptul că Constantin P., de 42 ani, a fost găsit decedat. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că acesta locuia împreună cu fratele său, în condiții precare, într-o cameră neîncălzită și figura în evidențele medicale cu epilepsie.
Cadavrul, care nu prezenta urme de violență, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În urma acesteia, se va stabili cu exactitate care a fost cauza care a dus la decesul bărbatului.