„Preţul la carburanţi este exagerat“

0
300


Majorarea prețului la carburanți este o strategie foarte proastă iar motivele invocate de producători nu sunt justificate, a acuzat deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr. Parlamentarul a arătat că, în contextul crizei economice, a micșorării salariilor și a creșterii TVA la 24%, creșterea nejustificată a prețului la carburanți „este o altă măsură ce va duce la sărăcirea populației”.
„Se știe foarte bine că ori de câte ori se anunță o majorare a prețului la carburant, în România, încep să crească și alte prețuri care sunt legate într-o formă sau alta de folosirea carburanților. În contextul crizei economice, a micșorării salariilor și a creșterii TVA la 24%, creșterea nejustificată a prețului la carburanți este o altă măsură ce va duce la sărăcirea populației”, a precizat Angel Tîlvăr.
Deputatul a arătat că, deși companiile petroliere din România invocă cotațiile internaționale ale barilului de petrol dar și accizele și taxele aplicate de stat, creșterile aproape zilnice efectuate la pompă nu sunt reale. Tîlvăr a dat ca exemplu anul 2008, când barilul de petrol a urcat până la maximul istoric de 147 de dolari, dolarul valora în medie 2,51 lei iar benzina a ajuns până la un nivel de 4,2 lei per litru. Astăzi, cea mai ieftină benzină variază în jurul nivelului de 5,2 lei per litru, dar barilul de petrol este de 88 de dolari. În plus, dacă media dependenței de importuri de țiței la nivelul Uniunii Europene este de 83%, în România este de doar 54%. „Toate aceste date ne arată că, în această perioadă, creșterea prețului la carburanți este o strategie foarte proastă, iar motivele invocate de producători nu au suport în realitate”, a susținut Angel Tîlvăr.

Prețuri mari, salarii mici

Buletinele statistice ale Comisiei Europene arată că prețurile la carburanți din România sunt apropiate de cele din alte state membre. Prețul mediu la benzina euro-super 95, este de 1,30 euro/litru în România. „Prețurile din România sunt mai mari decât cele înregistrate în țări în care puterea de cumpărare este mult mai mare, precum Luxemburg (1,15 euro/litru), Spania (1,17 euro/litru), Austria (1,19 euro/litru). Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care consi-der că aceste creșteri repetate ale prețului la carburanți, în România sunt nejustificate”, a mai afirmat deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr.

Åžoferii au protestat la pompe

Vă reamintim că zeci de șoferi au protestat, săptămâna trecută, împotriva scumpirilor repetate a carburantului. Oamenii au mers la o stație peco din Bariera Mărășești și au blocat pompele.
Ei au alimentat cu sume infime spunând că, din cauza majorării prețurilor, doar atât își mai permit să cumpere. Pompele au fost blocate câteva zeci de minute. ” Vrem ca prețurile la carburant să scadă.
În comparație cu salariile pe care le avem, carburantul este foarte scump. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă în această țară”, a precizat Valentin Buteanu. Conducătorii auto intențio-nează ca în perioada următoare să nu mai alimenteze deloc pentru a-i forța pe producători să reducă prețurile la carburant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here