Costică Argint a fost, ieri, din nou în fața judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. Condamnatul a formulat recurs după ce magistrații Judecătoriei Focșani i-au respins cererea de liberare condiționată. Avocatul său a cerut, ieri, acordarea unui nou termen de judecată, pentru a intra în posesia documentelor cu privire la perioada de pedeapsă executată în Italia. Aceste relații ce urmează a fi primite, au fost solicitate într-un alt dosar al condamnatului, aflat pe rolul Tribunalului Vrancea și care are ca obiect contestație la executate. Instanța a fixat termen de judecată a recursului pentru începutul lunii februarie, în timp ce contestația are termen de judecată spre sfârșitul acestei luni. Costică Argint a fost adus din Italia în octombrie 2010. Bărbatul fu-sese condamnat la trei ani și șase luni închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri și a fost arestat în decembrie 2009 în Italia. Autoritățile de la Roma au acordat extrădarea temporară a lui Costică Argint, urmând ca la ispășirea pedepsei să fie predat în Italia.
Reamintim că în aprilie 1997, Argint a fost cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce ar fi intrat într-un bar din Găgești, ar fi distrus mai multe bunuri și ar fi rănit grav două persoane. În timpul procesului, el a fugit din țară în Italia.
Cinci ani mai târziu, în 2002, pe numele lui Costică Argint a fost emis mandat de urmărire internațională, iar în iunie 2007 a fost emis mandat internațional de arestare, bărbatul fiind condamnat la închisoare pentru fapta sa.