Ediția: Marți 11 februarie 2025 Nr. 6812
Ediția: Marți 11 februarie 2025 Nr. 6812

Viol…din dragoste


Polițiștii au început urmărirea penală împotriva unui bărbat din Urechești, fiul unui pedelist din localitate, sub acuzația de viol. Victima, care are doar 16 ani, a susținut că a fost violată de patru ori în cea de-a doua seară de Crăciun, anul trecut. Ea a depus plângere împotriva lui Vasile Olteanu abia la două zile de la comiterea faptei. Asta pentru că, spune ea, era speriată și mai luase și bătaie de la părinți, pentru că se întorsese prea târziu acasă, în noaptea respectivă. Vasile Adi Olteanu a negat acuzațiile. Ba mai mult, el a susținut că la mijloc este vorba de… dragoste.

Oamenii legii au început urmărirea penală împotriva lui Vasile Adi Olteanu, fiul unui pedelist din Urechești, pentru comiterea infracțiunii de viol. El este acuzat că a abuzat sexual de o minoră, Anca Daniela, de 16 ani, la sfârșitul anului trecut. „Împotriva bărbatului s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol”, a precizat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. Polițiștii fac cercetări în acest caz și în funcție de rezultatele anchetei se vor lua și măsurile co-respunzătoare. Potrivit unor surse, din certificatul medico-legal, emis după examinarea fetei, ar reieși că aceasta ar fi fost recent dezvirginată, respectiv cu cel mult 10 zile înainte de examinare. Dacă va fi găsit vinovat, beizadeaua pedelistă va sta câțiva ani după gratii. De altfel, bărba-tul nu este străin de legea penală, el mai fiind închis și în trecut. De asemenea, el este cunoscut ca fiind o persoană foarte violentă.

Violată de vecin, bătută de părinți

Victima, Anca Daniela, susține că a fost violată de consăteanul său, care este cu 19 ani mai mare. Potrivit fetei, fapta a fost comisă în cea de-a doua seară de Crăciun, în 2010, dar a mers la poliție abia la două zile după incident. Anca Daniela ne-a declarat că după ce a fost batjocorită de consătean, a intenționat să fugă de acasă, speriată fiind de reacția celor din jurul ei. Ea le-a povestit membrilor familiei ce i s-a întâmplat abia după două zile. Minora susține că după ce a scăpat din mâinile violatorului, a plecat spre casă, iar când a ajuns, a fost bătută de părinți pentru că a întârziat. „În seara respectivă, am mers la un amic de-al meu acasă, pentru că vroiam     să-mi fac un tatuaj. Acolo mai era un alt băiat, cu care eu mă înțelegeam bine. La un moment dat, băiatul la care eu am mers acasă, m-a rugat să-i dau telefonul. I l-am dat și am văzut că tri-mitea mesaje. Nu mi-am făcut griji. Pe la ora 10.00, a venit acest bărbat, care m-a violat, iar între timp celălalt băiat, care mai era cu noi, a plecat. Proprietarul casei m-a trimis să-i deschid ușa celui care, ulterior, m-a violat și pentru că nu am făcut acest lucru, el a intrat pe geam. După ce a ajuns în casă, m-a întrebat dacă vreau să mă culc cu el. I-am spus că nu, motiv pentru care m-a lovit”, povestește Anca Daniela. Adolescenta de 16 ani spune că în noaptea respectivă a fost batjocorită de patru ori, iar la final a fost amenințată cu un cuțit să nu spună nimic despre ce i s-a întâmplat. A scăpat din mâinile violatorului abia în jurul orei 6.00 dimineața. A ajuns acasă, dar nu a spus nimic nimănui, decât după două zile. Fata spune că după ce a fost obligată de Vasile Adi să întrețină relații sexuale cu el, a reușit să plece din casă. Nu a apucat să ajungă prea departe, deoarece Vasile Adi a fugit după ea și a adus-o înapoi. „După prima dată, am reușit să plec din casă. El a venit după mine, m-a bătut și m-a pus să scriu pe o bucată de hârtie că sunt de acord cu tot ce s-a întâmplat. M-a dus din nou în casa respectivă și m-a violat din nou. Până dimineață, acest lucru s-a întâmplat de patru ori. În momentul în care el mă viola, în casă era și proprietarul imobilului, dar nu a putut să facă nimic”, a mai spus Anca Daniela. Fata spune că înainte de acest incident nu a avut nicio treabă cu Vasile Adi Olteanu și că nu a fost ea cea care i-a trimis mesaje. Fata spune că era virgină în momentul în care a fost violată, dar și că a adus la poliție haine murdare de sânge, hainele cu care era îmbrăcată în seara respectivă.

Acuzatul a încercat să-i închidă gura

Fata, care era însoțită de cumnatul său când am stat de vorbă, spune că cel care a violat-o, fiul unui cunoscut om politic din comună, membru PDL, a încercat să-i dea bani pentru a-și retrage plângerea. Cei doi susțin că s-au trezit la poarta lor cu tatăl violatorului, fost viceprimar, care le-ar fi pus la dispoziție cheile unei mașini. Fata și rudele sale spun că nu au nevoie de bani, ci vor ca în acest caz să se facă dreptate. De asemenea, ei ne-au mai spus că Vasile Adi Olteanu a creat foarte multe probleme în comună, dar că nimeni nu prea face nimic. Tot ei ne-au mai spus că acesta ar mai fi încercat să ademenească și alte fete din comună, iar cu unele chiar a reușit. Localnicii spun că bărbatul, de 35 de ani, a ieșit din închisoare de curând și ar fi fost condamnat pentru violare de domiciliu. Oamenii se cam tem de el pentru că, după cum spun ei, nu are scrupule.

Acuzatul neagă 

Vasile Adi Olteanu a negat acuzațiile pe care i le-a adus fata de 16 ani. Ba mai mult, el a susținut că la mijloc este vorba chiar despre dragoste. „Nu este niciun viol. Este o iubire la mijloc. Părinții ei sunt încăpățânați și nu vor să ne lase să fim împreună. Noi doi avem o relație de aproape cinci luni, de când m-am eliberat eu din închisoare. Este o problemă personală pentru ce am fost arestat”, a declarat Vasile Adi Olteanu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?