Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Un câine care imita salutul lui Hitler i-a înfuriat pe nazişti


Guvernul nazist din Germania a fost atât de furios pe un câine dresat să îl imite pe Hitler încât a început o campanie obsesivă împotriva proprietarului său finlandez, relevă unele documente recent descoperite, informează AP. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ministerul de Externe de la Berlin le-a cerut diplomaților săi din statul nordic să strângă informații despre acest câine și chiar să inițieze planuri pentru a distruge compania farmaceutică a stăpânului animalului. Istoricii nu au avut cunoștință de această notă stranie din perioada nazistă până când circa 30 de dosare care conțin fragmente de corespondență și telegrame diplomatice au fost descoperite recent de un cercetător în arhivele Ministerului german de Externe. Klaus Hillenbrand, un expert care a scris mai multe cărți despre perioada nazistă, a fost contactat de istoric și a examinat toate documentele pentru un articol care va fi publicat sâmbătă în cotidianul Die Tageszeitung. Într-un interviu pentru Associated Press, Hillenbrand a descris întregul episod ca fiind ‘complet bizar’. ‘Cu doar câteva luni înainte de a-și lansa atacul asupra Uniunii Sovietice, naziștii nu aveau nimic mai bun de făcut decât să facă o obsesie în legătură cu acest câine’, a spus Hillenbrand.

***

Câinele, Jackie, era o corcitură deținută de Tor Borg, un om de afaceri din orașul finlandez Tampere. Soția lui Borg, Josefine, cetățean german cunoscut pentru atitudinile sale antinaziste, l-a poreclit pe câine Hitler din cauza felului ciudat în care își ridica laba în aer asemenea germanilor care îl salutau pe Fuhrer strigând ‘Heil Hitler!’. La 29 ianuarie 1941, viceconsulul german de la Helsinki, Willy Erkelenz, scria că ‘un martor, care nu dorește să i se dezvăluie numele, a spus că a văzut și auzit cum câinele lui Borg a reacționat la comanda ‘Hitler’ ridicându-și laba’.
Borg a fost chemat la ambasada Germaniei de la Helsinki și interogat în legătură cu obiceiul neobișnuit de a saluta al câinelui. El a negat că l-ar fi strigat pe câine cu numele dictatorului german, însă a recunoscut că soția sa l-a poreclit pe animal Hitler. Borg a încercat să diminueze acuzațiile, spunând că gestul de ridicare a labei s-a produs doar de câteva ori în 1933, imediat după venirea la putere a lui Hitler.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?