Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Crenguţele de soc au înfrunzit


Așa cum au susținut preoții care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, creanga de soc a înfrunzit în Ajun, când ortodocșii pe stil nou sărbătoreau Boboteaza. Minunea pare a fi o reconfirmare a credinței pe stil vechi. Åžtiințific, înfrunzirea socului în noaptea de 6 spre 7 ianuarie nu are explicație. Ortodocșii pe stil nou cer o credință bazată pe fapte, ori nu pe minuni.

Creștinii ortodocși pe stil vechi au avut parte de o minune în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, când au serbat Nașterea lui Hristos. Calendarul după care se ghidează creștinii pe stil vechi este decalat de cel ortodox pe stil nou cu 13 zile. Astfel, astăzi, creștinii pe stil vechi se găsesc în ziua de 28 decembrie… 2010.
Părintele pe stil vechi, Nicolae Onofrei, spune că înfrunzirea socului atunci când se serbează Nașterea Domnului este o minune de necontestat, cu toate că biologii nu pot explica fenomenul în sine. Părintele susține că socul trebuie să fie pus într-un loc curat, iar procesul miraculos durează circa o oră, timp în care mugurii plesnesc și ies frunzulițe, câteodată, chiar și flori. În cazul în care ramura este tăiată, ea rămâne cu frunze, dar dacă este lăsată în voie, până dimineață frunzele se retrag. „Așa cum în noaptea în care s-a născut Mântuitorul socul a înflorit, așa și în seara de Crăciun socul a făcut frunze. Este o validare a credinței noastre și cred că nu este întâmplător că socul înfrunzește în țara noastră. Este o minune de la Dumnezeu, care se repetă în fiecare an, în noaptea de Crăciun”, ne-a spus părintele Onofrei.
Legenda spune că în noaptea în care Maica Domnului a născut, a atins un soc și acesta a înflorit pe loc. Fostul profesor de biologie, Vasile Sachelarie, spune că nu a mai auzit de așa ceva și că este de domeniul fantasticului. Biologul nu găsește o explicație științifică a fenomenului și pune înfrunzirea socului pe seama speculațiilor. „Este posibil să fi înfrunzit, dar depinde unde a fost. Dacă a fost crenguța la un loc dosit, sub alte crengi este posibil. Eu nu pot să mă bag în treburi de religie, poate fi doar o speculație, un fenomen provocat. E de domeniul fantasticului. Nu am întâlnit așa ceva și, biologic, nu are explicație științifică”, ne-a spus profesorul Vasile Sachelarie. El susține că a văzut într-un an, de ziua Sfântului Ioan, o pădure plină de viorele înflorite. Nici în acel caz nu are vreo explicație. „Nu cred în așa ceva. E un fenomen natural, care poate fi întâlnit numai datorită unor factori naturali, care apar în anumite momente, favorabili pentru vegetație. O așa minune nu poate fi. Cornul este cel care pornește vegetația cel mai repede. De soc nu am auzit până acum”, a adăugat fostul profesor de biologie.

Preoții ortodocși cer fapte, nu minuni

Nici preoții ortodocși nu pun acest fenomen pe seama momentului legendar al nașterii Domnului. Părintele Costică Tache, de la Biserica Jelaboi din Focșani, susține că la fel se întâmplă și la Odovania praznicului Nașterii Domnului, care are loc pe 31 decembrie, când tinerii merg cu sorcova cu flori de măr. „Dacă vorbim despre ortodocși, ei pun ramuri de măr în seara de Odovanie și merg cu mărul înflorit. Noi trebuie să urmărim alte probleme. Diferența dintre calendarul pe stil nou și cel pe stil vechi este doar de câteva zile, și nu de Hristos”, ne-a spus părintele Tache. De asemenea, el susține că este nevoie de mai multe fapte prin care să se dovedească credința în Dumnezeu și nu de promovarea unor minuni. „Nu știu ce să zic de socul înfrunzit. Noi avem nevoie de fapte și nu de minuni cu soc înflorit sau altele. Eu mai mult mă bucur să fac dintr-un puturos un om muncitor și dintr-un păcătos un credincios”, a adăugat preotul Costică Tache.
Diferențele dintre credincioșii pe stil nou și cei pe stil vechi sunt legate de calendar și de sfinții pentru care se oficiază slujbe de pomenire. Astfel, biserica pe stil vechi are un decalaj de 13 zile numărate anterior calendarului creștin ortodox, iar de aici toate sărbătorile sunt serbate mai târziu. Cu toate că cele două biserici ar trebui să fie înfrățite, ortodocșii pe stil nou nu i-au recunoscut ca și cult pe cei pe stil vechi nici până astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?