O angajată a Spitalului din Mărășești s-a speriat de moarte, după ce un vizitator a amenințat-o cu un cuțit. Femeia a fost agresată de tatăl copiilor de care avea grijă. Bărbatul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a trântit-o pe asistentă la pământ și a amenințat-o cu o lamă de cuțit. Aceasta a scăpat nevătămată din mâinile agresorului și a cerut ajutorul colegelor, care au sunat la poliție. Bărbatul a fost identificat și s-a ales cu două dosare penale și o amendă. Aseară, în Focșani, pe strada Independenței, o femeie s-a trezit cu un pumn în față, în timp ce mergea pe stradă. Polițiștii spun că acesteia nu-i lipsea niciun bun, motiv pentru care nu ar fi vorba de vreo tâlhărie.
O îngrijitoare de la Spitalul Mărășești a văzut moartea cu ochii, după ce un localnic a amenințat-o cu un cuțit chiar în incinta unității. Scena, care a îngrozit pe toată lumea, s-a petrecut luni seara, în jurul orelor 20.00. Femeia a fost atacată de tatăl a doi copii, care erau internați în spital, la Secția de Pediatrie. Soția agresorului s-a internat în spital cu cei doi copii, iar luni seara a fost vizitată de soț. Pentru că la Pediatrie nu sunt permise vizitele în saloane, îngrijitoarea Georgeta Mazaru, de 50 de ani, a chemat-o pe mamă pe hol, pentru a vorbi cu soțul ei. Au stat de vorbă o vreme, apoi el a plecat, iar femeia, asistenta și îngrijitoarea se întorceau în salon, pentru a-i pune o branulă unuia dintre copii. Georgeta Mazaru povestește că a intrat în salonul 4, iar când a ieșit l-a văzut pe bărbat plecând. Åi-a continuat drumul spre salonul 6, acolo unde erau internați copii. „Vroiam să-i punem unuia dintre copii o branulă. Acesta era foarte agitat și i-am spus asistentei că merg să iau un cearșaf, să-i înfășurăm picioarele. Am ieșit din salon și când am revenit, l-am văzut pe el la ușă. I-am spus «Domnule v-am spus că nu aveți voie să intrați în secție, de ce ați revenit?». În acel moment m-a trântit, m-a luat de păr și s-a pus deasupra mea cu un cuțit în mână”, a povestit Georgeta Mazaru.
„Mă gândeam pe unde va trece cuțitul”
Îngrozită, femeia nu a mai avut putere nici să ceară ajutor. În acele momente, s-a gândit la toată viața ei și se întreba dacă va mai trăi sau nu. „În momentul acela mă gândeam pe unde îmi va trece cuțitul și dacă voi mai scăpa sau nu din asta. Au fost momente groaznice. M-am mai dezmeticit puțin și atunci am început să țip. Au ieșit asistenta, dar și soția agresorului, și asistenta i-a spus să mă lase, că mă omoară. Mă ridica de jos, dar drumul la păr tot nu-mi dădea. În cele din urmă m-a lăsat, nu știu prin ce minune, și am fugit. Am ajuns la o altă secție și am căzut”, își amintește femeia.
Ulterior, la fața locului au ajuns și polițiștii, care au stabilit identitatea agresorului. Acesta este din Mărășești, se numește Ionuț Iorga și în momentul comiterii faptei era sub influența băuturilor alcoolice. El s-a ales cu două dosare penale. „Poliția Mărășești a fost sesizată luni seara, la ora 20.45 cu privire la faptul că în incinta Spitalului Orășenesc o persoană face scandal. Ne-am deplasat la fața locului, am identificat persoana și a fost găsită și lama de cuțit pe care o aruncase sub un pat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă, iar suspectul a fost și el sancționat contravențio-nal, deoarece a pătruns fără drept în incinta unității spitalicești. Astăzi (ieri-n.r) persoana în cauză a depus plângere și s-a întocmit dosar penal și pentru lovire”, a precizat comisarul Teodor Dumitrache, șeful Poliției orașului Mărășești.
Agresorul nu a fost de găsit, pentru a i se consemna punctul de vedere.
Spitalul nu are pază
Femeia agresată spune că nu vrea să scoată în evidență altceva decât faptul că unitatea nu este păzită și astfel se poate întâmpla orice. „Noi nu avem pază. Poate intra oricine peste noi și ne poate face orice. Acum am putut să fug, dar dacă mă prindea la camera de gardă, ce făceam? Acolo nu ai unde să fugi. Nu se poate așa ceva”, a adăugat Georgeta Mazaru.
Autoritățile ridică din umeri. Primăria nu are bani, iar în organigramă nu există prevăzut acest post de pază. „Este regretabil ce s-a întâmplat. Starea psihică a victimei este la pământ, ea fiind amenințată cu o lamă de cuțit. Spitalul Mărășești nu mai are serviciu de pază din 2003, iar eu, de anul trecut, de când am venit la conducere, ăsta a fost primul lucru pe care am încercat să-l rezolv. Am cerut și ajutor la primărie, dar nu s-a putut rezolva nimic. În vechea organigramă a spitalului nu era prevăzut post de portar, dar în cea nouă este, numai că postul este blocat. După această nefericită întâmplare, o să fac tot posibilul să aduc un portar și o să port discuții cu firme specializate în acest domeniu pentru a preveni evenimentele de acest gen. Până acum nu ne-am mai confruntat cu astfel de evenimente”, a declarat medicul Constantin Barbu, managerul Spitalului din Mărășești.