Câteva mii de vrânceni au petrecut Revelionul în Piața Gării din Focșani, participând la spectacolul organizat de Consiliul Județean Vrancea, la inițiativa președintelui Marian Oprișan. Petrecerea de la cumpăna dintre ani a debutat în jurul orei 19.00, când pe scenă au urcat artiștii de la Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei”. Au urmat Etno, Arsenium, Alexandra Ungureanu&Crush, Future Underground, De La Vegas, T-Funky Fresh, Captain Jack și Provincialii. La momentul zero al trecerii dintre ani, a avut loc un moment festiv, la care s-au adăugat un superb foc de artificii și flăcări FX pe scenă.
Vrâncenii care au avut inspirația să petreacă Revelionul în Piața Gării din Focșani, au avut parte de muzică de cea mai bună calitate și pentru toate gusturile. Spectacolul a durat aproximativ șapte ore, iar pe scenă au urcat Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei”, Etno, Arsenium, Alexandra Ungureanu&Crush, Future Underground, De La Vegas, T-Funky Fresh, Captain Jack și Provincialii. Trecerea în noul an s-a făcut pe ritmurile formației Captain Jack. Cea mai mare concentrare de persoane a fost în Piața Gării aproape de miezul nopții, când străzile au fost pline de vrâncenii care au dorit să admire, de aproape, focul de artificii. Cei prezenți au avut la ei și tradiționala șampanie, pe care au deschis-o la miezul nopții.
Deși temperatura a coborât sub – 7 grade Celsius, petrecăreții au găsit modalități să rămână în Piața Gării până la finalul spectacolului.
Cu privirile ațintite spre scenă, vrâncenii păreau bucuroși că autoritățile s-au gândit să le ofere un spectacol pe care îl merită. Tinerii nu au așteptat prea mult până să încingă o horă, pe ritmurile oferite de artiști.
Focul de artificii, atracția nopții
Copiii au fost cei mai încântați de petrecerea oferită de administrația județeană. Micuții alergau prin Piața Gării, se zbenguiau și cântau alături de artiștii preferați. Cei mai mulți dintre vrâncenii veniți la spectacol au renunțat să meargă în stațiuni scumpe, pentru că anul care a trecut nu le-a adus satisfacții pe plan financiar, ba dimpotrivă. „Ne simțim bine. E frumos că s-a organizat Revelionul aici, numai că este frig și ne-au înghețat picioarele. Am venit vreo șapte prieteni și sperăm să prindem artificiile și să ne simțim bine”, ne-a spus Nicu, de 27 de ani, din Focșani. Dacă tinerii au venit cu prietenii la distracție, cei mai în vârstă au ales familia. „Mă simt perfect. E un pic frig, dar este perfect. Mă bucur că s-a organizat un spectacol și că am avut ocazia să particip. Unde e mai bine ca aici? O să stau până după 12.00 noaptea, să văd artificiile”, ne-a spus Nelu Trif, din Focșani, de 46 de ani, care a dat căldura din apartament pentru o gură de aer curat și rece, dar și pentru un spectacol inedit. „Singurul lucru de care ne plângem este frigul, dar așa e iarna. Am venit special pentru focul de artificii, după care mergem acasă, la căldură. Am venit împreună cu niște prieteni să petrecem Revelionul”, ne-a spus și Alin, de 28 de ani.
Anul Nou, momentul speranței
La cumpăna dintre ani, a fost citit și mesajul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, care le-a spus vrâncenilor că deși 2010 a fost un an în care guvernanții le-au cerut vrâncenilor și românilor sacrificii, pe care de altfel nu ar fi trebuit să le facă, Revelionul reprezintă „momentul speranței”, speranța că 2011 va fi un an mai bun. „E greu! Åtiu! Dar e Revelionul! Haideți să uităm măcar pentru o noapte de griji, de necazuri, de pro-bleme. Haideți să ne bucurăm că suntem din nou aici, că trecem într-un an nou, haideți să credem într-un viitor care trebuie să fie mai bun! Am trecut împreună printr-un an de criză, ni s-au cerut sacrificii, pe care nu ar fi trebuit să le facem dacă cei aflați acum la putere ar fi fost preocupați de popor și nu de propriile interese. Noaptea dintre ani este însă momentul speranței, așa că să lăsăm în urmă 2010 și să privim către 2011 cu sufletul deschis. Noul an să ne aducă sănătate, bunăstare, fericire și înțelepciune. Fie ca dorințele să se îndeplinească, iar zâmbetele să revină pe buzele tuturor. Lăsați muzica, dansul, șampania, voia bună și focurile de artificii să facă din această noapte una memorabilă”, a transmis Oprișan. „Vreau să știți că tot ceea ce fac în calitate de președinte al Consiliului Județean este numai pentru binele vrâncenilor. Chiar dacă nu am sprijinul celor aflați acum la guvernare, acțiunile mele și ale echipei pe care o conduc sunt dedicate exclusiv intereselor vrâncenilor. Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat întotdeauna, vă mulțumesc pentru că acum sunteți aici și vă urez din tot sufletul «La Mulți Ani!»”, s-a încheiat mesajul președintelui Consiliului Județean.