Papa Benedict al XVI-lea, membru de onoare ARI

0
203


Asociația Românilor din Italia (ARI) i-a făcut cadou Suveranului Pontif 20 de puieți de pin aduși din România, spre a fi plantați chiar în grădinile Vaticanului. Evenimentul a avut loc, miercuri, 29 decembrie, la ultima audiență generală din acest an organizată de Papa Benedict al XVI-lea. ARI i-a oferit Suveranului Pontif și diploma de membru de onoare al asociației, după ce a primit în prealabil acceptul Vaticanului.
Majoritatea membrilor delegației prezenți în aula Paolo VI au fost îmbrăcați în costume populare moldovenești. Românii au putut urmări discursul Papei așezați chiar în primele rânduri. După ceremonie, grupul de conaționali a oferit un spectacol inedit în Piața San Pietro: ei au interpretat un mic program de colinde și dansuri tradiționale românești de Crăciun, spre entuziasmul turiștilor.
Președintele ARI, Eugen Terteleac, a declarat că cei 20 de pini au fost aduși din țara noastră cu ocazia Zilei Naționale a României. „Am donat Papei 20 de puieți de pin negru, care au făcut parte din lotul de 1000 de copaci aduși din România cu ocazia Zilei Naționale. Ni s-a spus , din partea responsabililor de protocol, că puieții vor fi plantați chiar la Vatican. De-legația de români a fost pri-mită foarte călduros. Deși sala era plină cu delegații din toată lumea, ni s-a dat prioritate să ne așezăm chiar pe rândul al doilea din aulă, o poziție foarte vizibilă și onorantă”, a precizat Eugen Terteleac.
După audiența generală, românii au dat un spectacol cu obiceiuri românești chiar în Piața San Pietro. „Am cântat colinde și am dansat. Sute de turiști s-au oprit și au dansat împreună cu noi. Cel mai apreciat a fost dansul caprei, iar românii îmbrăcați în costume naționale au fost fotografiați și filmați. Chiar și un cuplu de spanioli, mire și mireasă, a ținut să danseze cu noi!”, a mai povestit, emoționat, Eugen Terteleac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here