Maidanezii din Focșani continuă să facă victime, deși autoritățile fac tot ce le stă în putință pentru a limita astfel de evenimente. O femeie de 57 de ani, din Focșani, a fost mușcată de un câine comunitar, zilele trecute. Viorica Dumitrașcu se întorcea de la piață, iar un câine maidanez a mușcat-o de picior. „Veneam de la piață și am văzut că vecina mea, Ana Teșilă, hrănea cei trei câini de care are grijă. Deodată, a venit un câine la mine și m-a mușcat de picior, fără ca eu să-i fac nimic. Am început să țip și vecina mea mi-a zis că țip degeaba, că-s isterică, că animalul nu îmi face nimic. Am avut noroc că aveam pantaloni groși, de velur, pe mine, că altfel rana era mult mai adâncă”, a declarat Viorica Dumitrașcu. După incident, femeia s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, unde a primit îngrijirile necesare de la medici.
Proprietara câinilor are toate șansele să răspundă în fața legii, dacă vecina sa o va acționa în judecată. Ana Teșilă are în grijă trei câini maidanezi, pe care îi ține într-un adăpost improvizat din carton, în spatele blocului. Acești câini sunt cunoscuți de vecini ca fiind agresivi. „Toată scara știe că animalele alea sunt agresive. La început, îi ținea în scara blocului și am strâns bani cu vecinii să punem interfon, ei fiind singurii care nu au vrut să pună bani. Într-un timp, aveau vreo 10 câini, dar i-au luat hingherii și acum i-au adus înapoi pe ăștia trei. Probabil că sunt mai de suflet. Nici nu știu cum au putut să îi ia înapoi de acolo. Åtiu că, odată, soțul vecinei mele a și amenințat un hingher că nu știu ce îi face, dacă mai vine să le ia câinii. Toți vecinii din scară stau cu frica în sân când văd câinii, pentru că îi știu că sunt răi, mai ales în prezența ei”, a mai spus Viorica Dumitrașcu.
Proprietara câinilor, Ana Teșilă, nu a putut fi contactată, dar soțul acesteia, Costel Teșilă, a fost foarte revoltat de cele reclamate de vecina sa. El consi-deră că totul este o minciună. „Eu le-am făcut un bine oamenilor ăia, că suntem cumetri, iar ei mă răsplătesc cu o palmă. Este o alcoolică, care minte. Eu am văzut incidentul și nu a mușcat-o niciun câine. Câinii ăia nu sunt ai mei, mai am grijă de ei din când în când, le mai dau câte un os. Eu, din puținul meu, le dau și lor, că sunt animale și mă iubesc. Ei îi mușcă pe ăia care îi bat”, a fost de părere Costel Teșilă.
Victima, Viorica Dumitrașcu, a depus plângere la Poliție și s-a înscris și în audiență la primarul Decebal Bacinschi, pentru a-i povesti pățania.
Autoritățile fac tot ce le stă în putință
Problema câinilor comunitari este încă actuală. Cu toate că primăriile se luptă ca pe străzi câinii să nu mai umble în voie, aceștia din urmă continuă să facă victime. De vină, spun autoritățile, sunt și cetățenii, care recuperează câinii de la padoc și îi lasă liberi pe străzi.
Primăria Focșani derulează periodic acțiuni de strângere a câinilor comunitari cu cei doi hingheri pe care îi mai are în organigramă. După ce sunt prinse, animalele sunt duse la padocul din Cartierul Obor, unde sunt sterilizate și cazate. Aici, cetățenii vin și îi recuperează, semnează pentru ei și îi duc din nou în zonele de unde au fost ridicați.
În cazul în care o persoană cade victimă unui câine, aceasta trebuie să se adreseze poliției cu o reclamație și, după caz, poate acționa în judecată deținătorul animalului. Viceprimarul Bogdan Matișan explică mecanismul social prin care câinii ajung din nou în zonele cu blocuri și fac victime. „Câinii comunitari sunt strânși zilnic de pe teritoriul Municipiului Focșani. Ei sunt duși la padoc și sterilizați. Aici vin diferite persoane, care îi revendică, și câinii ajung din nou în stradă. Când câinele este predat proprietarului, se întocmesc acte specifice și proprietarul răspunde de comportamentul animalului”, ne-a spus Bogdan Matișan. Viceprimarul atenționează că în momentul în care o persoană deține un câine, în mod legal, este obligată să îl găzduiască în locuința proprie, nicidecum pe casa scării sau în fața blocului și se face vinovat de comportamentul animalului.