Circa 5.000 de persoane au fost afectate de măsurile luate de Guvernul PDL în acest an, din cauza stopării la plată a trusoului pentru nou-născuți, a alocației pentru nou-născuți și a sprijinului financiar la constituirea familiei. Astfel, începând cu a doua jumătate a acestui an, cei care s-au căsătorit pentru prima dată nu au mai primit cei 200 de euro acordați de primăriile din toată țara. Ioan Mihai Ciobotaru, directorul Serviciului Public Local de Asistență Socială Focșani, informează că în primul semestru din anul 2010 au primit sprijin 354 de familii nou întemeiate, iar cuantumul total a fost de peste 300.000 de lei. Pentru că țara avea nevoie de unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar prevăzute de Legea 118/2010, nici pruncii născuți nu au mai primit trusoul și alocația. Astfel, în prima jumătate a acestui an 2.384 de copii au primit câte 150 de lei pentru ca părinții să aibă resurse financiare pentru a-i cumpăra nou-născutului hăinuțe, scutece și toate cele necesare. În prezent, acești bani nu se mai acordă. De asemenea, alocația pentru nou-născuți în valoare de 230 de lei pentru fiecare copil născut viu nu se mai acordă. În prima jumătate a acestui an au primit doar 2.110 copii această indemnizație, iar valoarea totală plătită de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vrancea se ridică, în 2010, la 487.123 de lei. Prevederile Legii 188/2010 încetează la 31 decembrie, însă populația este neîncrezătoare că acești bani vor mai ajunge vreodată la copii sau la tinerii căsătoriți. În urma sistării acestor plăți, județul Vrancea a economisit circa 1,2 milioane de lei, bani care nu se regăsesc în alte investiții sau condiții mai bune pentru populație.