PSD va propune o inițiativă legislativă prin care sta-tul ar urma să emită emisiuni de stat purtătoare de dobândă, cu o maturitate de trei ani, care să acopere reducerile salariale ale bugetarilor din perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010.
Deputații PSD Mugurel Surupăceanu și Nicu Bănicioiu au prezentat, ieri, într-o conferință de presă, un proiect legislativ care va fi depus la Parlament, prin care sumele reținute bugetarilor în urma aplicării diminuării cu 25% urmează să fie compensate prin emisiuni de stat.
Bugetarilor cărora le-au fost diminuate veniturile salariale cu 25% în perioada 1 iulie – 31 decembrie li se vor înmâna obligațiuni de stat, cu o maturitate de trei ani, purtătoare de dobândă anuală egală cu rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară și comunicată de BNR.
Valoarea unui asemenea certificat este de 100 lei, iar valoarea totală a emisiunii obligațiunilor de stat ar fi de 5.087.600.000 lei, sumă care a fost economistă la bugetul de stat prin reducerea cu 25% a salariilor a aproximativ 1.352.600 de angajați bugetari.
Potrivit calculelor făcute de PSD, suma totală pe care statul ar urma să o înapoieze bugetarilor, inclusiv dobânda capitalizată pentru cei trei ani, ar urma să fie de aproximativ 6 miliarde de lei.