Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833
Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833

Plăcinta se umple cu bani europeni


Criza economică este doar pentru cetățenii de rând pentru că pedeliștii sunt conectați la fondurile din bugetul statului și la banii europeni. De exemplu, firma de confecții și fundația senatorului second-hand Sorina Plăcintă sunt abonate la banii pu-blici și fondurile europene. În timp ce fundațiile și ONG-urile se chinuie să obțină aprobări pentru proiecte de câteva mii de lei, Fundația Zi Deschisă a obținut peste 2,1 milioane lei, adică peste 21 miliarde lei vechi, prin programul POSDRU 2007-2013. În total, peste 7,8 milioane lei, adică 78 miliarde lei vechi, au fost obținute pentru diverse proiecte de către Sorste și Fundația Zi Deschisă. Adică aproape cifra de afaceri a Sorste din 2009.

Criza economică este doar pentru cetățenii de rând. Pedeliștii care au cotizat în campaniile electorale au fost recompensați cu contracte grase de la companiile de stat. Alții au beneficiat de relațiile construite la București fie pentru a obține fonduri europene, fie pentru a lua finanțări nerambursabile prin programele gestionate de la bugetul de stat.
Un exemplu de pedelist care trăiește bine din banii statului și fonduri europene este senatorul second-hand Sorina Plăcintă. Firma de confecții Sorste și Fundația Zi Deschisă au obținut peste 7,8 milioane lei, adică 78 miliarde lei vechi, de la bugetul de stat sau din fonduri europene. Cei mai mulți bani din fonduri naționale sau europene au fost obținuți de Sorste. Ultimul contract este pentru 3,4 mi-lioane lei prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, „Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile pentru întreprinderile mari”. O sumă „mai mică”, de două milioane lei a obținut Sorste prin programul POSDRU 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”. Tot Sorste a obținut 248 mii lei de la bugetul de stat prin „Programul de Creștere a competitivității produselor industriale”. Cele aproape 5,6 milioane lei obținute de Sorste în 2010 reprezintă mai mult de jumătate din cele peste 9 mi-lioane lei, cifra de afaceri din 2009 raportată la Ministerul Finanțelor Publice.

Baciu cere bani pentru fundația lui Plăcintă

Fundația Zi Deschisă, unde fondator este tot senatorul pedelist, este preferată la banii publici, fie din bugetul de stat, fie din fondurile europene. Iar acolo unde proiectele nu sunt suficient de bune sunt folosite instituțiile statului pentru finanțări suplimentare. Deși a fost înființată în 2009, fundația senatorului PDL a obți-nut în 2010, prin programul POSDRU 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, nu mai puțin de 2,1 milioane lei.
Un exemplu pentru proiectele derulate de Fundația Zi Deschisă este proiectul „Vreau să fie instruit pentru un start sigur în rândul antreprenorilor”, care a primit 14 puncte la Concursul Național de Proiecte de Tineret din 2010. Proiectul a fost declarat respins putând obține finanțare doar dacă proiectele cu punctaj superior se retrăgeau din competiție. Fiind însă o Fundație agreată de PDL, Direcția Județeană de Sport și Tineret, condusă de pedelistul Adrian Baciu, a cerut suplimentarea fondurilor de la minister.
„Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, la solicitarea DJST Vrancea a suplimentat bugetul alocat Programului de susținere a acțiunilor de tineret – P2 pentru anul 2010, cu suma de 10.380 lei, în vederea derulării acestui proiect”, se arată într-un răspuns al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret. 

O șefă de la PDL împarte banii prin POSDRU

Ministerul Muncii prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resursei Umane derulează cele mai multe fonduri structurale în România, peste patru miliarde de euro. Autoritatea de Management a Programului POSDRU este condusă de o pedelistă, Anca Cristina Zevedei despre care presa centrală afirma la numirea în funcție că singurul merit era șefă a unei organizații de femei din PDL. Cum relațiile de partid nu se fac apă, aproape un milion de euro din fonduri structurale a fost obținut de Sorste și Fundația Zi Deschisă prin programul POS DRU Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”.

Compensare de 5,5 milioane euro

Este de notorietate tratamentul preferențial de care a beneficiat firma Sorinei Plăcintă. În timp ce alte societăți erau închise pentru 100 de lei, datoriile către stat ale firmei Sorinei Plăcintă de aproape 5,5 milioane de euro au fost compensate după ce aceasta a devenit ministru. Compensarea a avut loc în 2009, când Sorste SA figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de 22.450.910 lei, adică aproape 5,5 milioane de euro. Conform site-ului ANAF, datoriile firmei Sorste care au fost compensate se împărțeau astfel: 4.221.936 de lei, datorie la bugetul de stat; 8.502.740 lei, restanță la bugetul asigurărilor sociale de stat; 5.845.538 de lei, datorie la bugetul asigurărilor pentru șomaj; 3.880.696 de lei, restanță la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?