Băuturile alcoolice consumate din abundență în zilele de sărbătoare au dus la producerea unui conflict între câțiva consăteni din Nereju.
Duminică, 26 decembrie, orele 18.23, polițiștii din Nereju au fost sesizați despre faptul că un bărbat a fost victima infracțiunii de lovire. Astfel, Aurel B., de 30 de ani ar fi fost lovit chiar pe drumul public de Florin P. și Florin C., ambii din comuna Nereju, județul Vrancea. Polițiștii spun că conflictul spontan a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Persoana agresată se află în prezent internată la Spitalul Vidra pentru acordarea de îngrijiri medicale. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere a evenimentului.