Crăciun fericit!

0
470


Toți creștinii celebrează mâine Nașterea lui Hristos, sărbătoarea cunoscută și sub denumirea Crăciunul. Crăciunul încheie postul de 40 de zile și deschide un ciclu de 12 zile, care se termină la Bobotează. Este intervalul care asigură trecerea anului vechi spre noul an. Tradiția populară spune că acum se deschid cerurile și mormintele, iar comorile ard. Această sărbătoare a fost celebrată însă, timp de peste 300 de ani, la diverse date. Ca să contracareze toate sărbătorile păgâne, dedicate solstițiului de iarnă, Biserica a stabilit până la urmă că venirea pe lume a Mântuitorului se va sărbători pe 25 decembrie.

Toți creștinii celebrează mâine Nașterea lui Hristos. La noi, Crăciunul încheie postul de 40 de zile și deschide un ciclu de 12 zile, care se termină la Bobotează. Acest interval asigură trecerea anului vechi spre noul an. Tradiția populară spune că acum se deschid cerurile și mormintele, iar comorile ard.
La sate, de Crăciun, tradiția cere să fie făcuți colaci. Aceștia sunt puși pe masă în zilele de sărbătoare și vor fi dați de pomană sau vor fi oferiți colindătorilor, nașilor și preotului. Peste tot cete de copii colindă la Moș Ajun. Ei merg din casă-n casă și urează gazdelor sănătate și belșug. Cei care colindă sunt răsplătiți cu covrigi, nuci, mere și câțiva bănuți. De acum și până la Bobotează, cei mici umblă cu Steaua, un obicei vechi ce se întâlnește la toate popoarele creștine, care ne reamintește de astrul care a vestit nașterea lui Iisus și i-a călăuzit pe cei trei magi.
În multe zone ale țării, în seara de ajun, se pun pe masă cele mai bune bucate, care nu se mănâncă însă până nu sunt sfințite pe preot. În ajunul Crăciunului, țăranii se gân-desc la roadele pământului. După cum vor visa grâul sau porumbul, așa va fi recolta. Se crede că cei mici trebuie să mănânce acum dovleci pentru a fi grași și sănătoși. Zăpada de Crăciun înseamnă vreme frumoasă de Paști. Tradiția spune că, în cele 12 zile, de la Crăciun la Bobotează, sufletele morților vin să petreacă împreună cu cei vii. Pe masa de Ajun se pune și hrană pentru ei – turte muiate în sirop, presărate cu nucă, grâu fiert cu miere și prune fierte. În unele locuri, toate acestea se dau de pomană vecinilor în dimineața Crăciunului. În ziua de 25 decembrie nu se muncește, iar cel care nu respectă această tradiție va fi aspru pedepsit. Totodată, de Crăciun nu se cere și nu se dă nimic de împrumut. Bătrînii spun că dacă de Crăciun animalele se culcă pe partea stângă, iarna va fi lungă și geroasă.

Din 320 d.Ch Crăciunul se sărbătorește pe data de 25 decembrie

Primele sărbători ale Cră-ciunului au avut loc la Roma în jurul anului 336 și se suprapuneau peste celebrarea saturnaliilor. Momentul era marcat de o simplă ceremonie religioasă. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun în imediata apropiere a solstițiului de iarnă. Pînă în secolul al   XIX-lea, această sărbătoare nu a avut importanța care i se acordă acum. În zilele noastre, Crăciunul este marcat pretutindeni prin mese îmbelșugate, brad împodobit și venirea moșului, care aduce daruri tuturor. Tradiția cadourilor de Crăciun pare să fi început odată cu darurile aduse de magi pruncului Iisus. În anul 320, Papa Julius a menționat 25 decembrie ca dată oficială a nașterii lui Iisus Hristos.

Moș Crăciun, sau bucuria copiilor de pretutindeni

Moș Crăciun este o figură foarte populară în întreaga lume. Imaginea lui, așa cum o știm astăzi: un bătrân vesel, cu barbă albă și haine roșii   i-o datorăm ilustratorului american Thomas Nast, care în 1860, s-a inspirat din povestirile europene despre Sfântul Nicolae, patronul sfânt al copiilor. Sunt însă și zone în care cel care aduce cadourile sub brad nu este tradiționalul Moș Crăciun.
Pentru creștinii din Ghana, Moșul vine din junglă, în Hawai sosește cu vaporul, în Australia face ski nautic, iar în Brazilia darurile sunt aduse și de un „bunic” indian, Vovo Indo. În China, copiii cuminți primesc cadouri de la Dun Che Lao Ren, ceea ce înseamnă Bătrînul Moș Crăciun.
În Danemarca, cel care aduce sacul cu daruri se numește Julemanden, iar sania lui e trasă de reni. Copiii pun niște lapte sau budincă de orez în pod și speră ca dimineață să găsească farfuria goală. În Polonia, cei mici știu că darurile vin din stele, iar în Ungaria li se spune că sunt aduse de îngeri. În Mexic, Puerto Rico, Argentina, Brazilia, Filipine și Spania, cei trei magi sunt respon-sabili cu adusul cadourilor.
Micuții italieni primesc daruri de la un personaj fe-minin, Befana. Se spune că ea a refuzat să plece la Bethleem împreună cu cei trei magi care au rugat-o să-i însoțească, iar acum merge din casă în casă, în speranța că îl va găsi pe pruncul Iisus. Oriunde ajunge, lasă un mic dar. În Rusia există un personaj asemănător și se numește Babușka. Ea le-a dat magilor indicații greșite, iar acum, ca să-și răscumpere greșeala cutreieră din casă-n casă și aduce cadouri copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here