Partida Liechstenstein – Finlanda, scor 1-1, disputată pe 9 septembrie 2009, în preliminariile CM 2010, a fost trucată prin intermediul arbitrului, a declarat unul dintre acuzații în dosarul pariurilor trucate, caz cercetat de justiția germană. „Am trucat acest meci prin intermediul arbitrului Novo Panici”, a declarat Marijo C. în fața instanței din Bochum, cu referire la bosniacul eliminat din arbitraj în februarie 2010. În meciul respectiv, disputat la Vaduz, arbitrul a acordat un penalty Finlandei și a eliminat un jucător al formației gazdă. Procesul aflat pe rol la Bochum judecă patru persoane acuzate de manipularea unor meciuri din diferite campionate ale Europei (printre care liga secundă a Germaniei), cu ajutorul banilor oferiți unor jucători și arbitri.