Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Liana Stanciu vine alături de Daniel


A mai rămas o singură zi până la marele eveniment, din cadrul campaniei umanitare „Cancerul nu știe să aleagă”, organizat în scop caritabil, pentru Daniel, băiețelul bolnav de cancer, din Gugești.
Joi, 16 decembrie, ora 18.00, în incinta Teatrului „Mr. Ghe. Pastia”, vor concerta din suflet pentru Daniel și toți susținătorii lui, PASTORALA MARE, PROVINCIALII și DIRECÅ¢IA 5. Invitata specială a evenimentului, atât în calitate de prezentator, cât și ca mamă, care înțelege cel mai bine durerea celor 2 părinți, Liana Stanciu, ne-a mărturisit cu emoție în glas: „Dumnezeu ne-a dat un dar foarte prețios, VIAÅ¢A, și în același timp puterea să ajutăm, de această dată un copil nevinovat, de numai 3 anișori! În mâinile noastre stă puterea să-i oferim acestui micuț, șansa la viață! Din păcate, înțeleg și retrăiesc durerea celor doi părinți, întrucât după cum știți, la un moment dat am fost și eu nevoită să mă iau la trântă cu viața, să cer ajutor pentru fetița mea minunată și să cred în oameni. Fără suportul moral și bineînțeles, material, al oamenilor cu suflet, mă gândesc cu groază, că poate aceste sărbători, nu le-aș fi putut petrece alături de înge-rașul meu. Vă felicit pentru această inițiativă și vă rog să nu uitați că numai împreună putem înfăptui minuni!”. Pentru cei care doresc să ni se alăture și să se bucure de spectacolul oferit de PASTORALA MARE, PROVINCIALII și DIRECÅ¢IA 5, tichetele de participare pot fi achiziționate și în data de 16 decembrie, ziua concertului, atât telefonic, 0743 224 123, cât și la intrare, înainte de spectacol.
Pentru donații, vă reamintim de contul deschis la BRD, RO 45 BRDE 400S V196 1928 4000, precum și numărul de teledon, 0900 900 960, valabil numai în rețeaua Romtelecom (costul per apel este de  2 EUR).
Vă așteptăm la Teatrul „Mr. Ghe. Pastia”, să fim alături de Daniel și invitații speciali ai evenimentului, PASTORALA MARE, PROVINCIALII, DIRECÅ¢IA 5 și Liana Stanciu! Daniel are o șansă, iar șansa lui suntem NOI!

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?