Crăciun cu executări silite

0
412


Vrâncenii care nu au achitat contribuția la sănătate s-au trezit acum cu datorii de câteva mii de lei. Sărbătorile a peste 4.200 de vrânceni au fost date peste cap de somațiile de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Mulți nu au știut că și cei cu profesii liberale și persoanele fizice autorizate trebuie să achite contribuția la sănătate, alții au ignorat cu desăvârșire acest lucru.
Acum s-au trezit că au de plătit mii de lei. La data de 30 noiembrie 2010, în evidențele CAS Vrancea, figurau 4.230 debitori la Fondul Național Unic de Asi-gurări Sociale de Sănătate (FNUASS) Debitorul cu cea mai mare obligație de plată, aflat în executare silită, datorează o contribuție în sumă de 28.147 lei, pentru veniturile obținute din activități independente. De la începutul anului 2010 și până la 30 noiembrie 2010, CAS Vrancea a emis 1.537 decizii referitoare la obligațiile de plată, 858 de somații și titluri executorii. Acestea au fost emise persoanelor fizice autorizate, asociațiilor fami-liale, patronilor și persoanelor nesalariate care nu și-au achitat contribuția la FNUASS.
Practic, din veniturile pe care le declară în fiecare an, trebuie să achite 6,5% pentru CAS. „Colectarea contribuției la FNUASS se face de către casele de asigurări de sănătate potrivit normelor legale în vigoare: Legea 95/ 2006 privind Reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare, Legea 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța Guvernului 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin Ordin al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a declarat Iustina Micu, purtător de cuvânt al CAS Vrancea. Cei care nu achită contribuțiile riscă să se trezească cu popriri pe conturi și chiar cu sechestru pe bunuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here