Campania „Cancerul nu știe să aleagă”, inițiată de Asociația „Marian Spînu” și „Monitorul de Vrancea”, pentru micuțul Daniel, un băiețel, de numai 4 anișori neîmpliniți, din Gugești, bolnav de cancer, continuă…
După evenimentul de real succes de duminică, de la Sala Polivalentă, când cele două echipe, Voința DEEP SERV și Dinamo București, fostele glorii, și-au unit forțele, oferind un spectacol memorabil celor prezenți, suma strînsă din achiziționarea tichetelor fiind donată în contul deschis, la BRD (RO 45 BRDE 400S V196 1928 4000), pentru Daniel, campania continuă cu spectacolul de joi, 16 decembrie, ora 18:00, în incinta Teatrului „Mr. Ghe. Pastia”, unde vor concerta din suflet pentru Daniel, PASTORALA MARE, PROVINCIALII și DIRECÅ¢IA 5. De asemeni, fără a ezita, Liana Stanciu [Magic FM], ne-a onorat invitația atât în calitate de prezentator al evenimentului, cât și de susținător al lui Daniel și al acestei cauze. Deși micuț, Daniel a înțeles că nu mai este singur în această luptă, pe viață și pe moarte! Pentru că sărbătorile sunt aproape, inițiatorii campaniei „Cancerul nu știe să aleagă” doresc să mulțumească tuturor celor care s-au alăturat acestei lupte, până în prezent, înmugurind în sufletele părinților micuțului speranța că vrâncenii înțeleg durerea din sufletele lor, și să-i răsplătească pe cei care doresc să ni se alăture, în continuare: primele 20 de persoane care vor suna, în decursul zilei de astăzi, la numărul de telefon: 0743 224 129, vor primi unul din tichetele cu 1 ursuleț, în valoare de 300 lei, la jumătate de preț, respectiv 150 lei. Vă reamintim că tichetul este valabil pentru 2 persoane! Vă așteptăm, alături de PASTORALA MARE, PROVINCIALII, DIRECÅ¢IA 5 și Liana Stanciu, joi, 16 decembrie, ora 18:00, în incinta Teatrului „Mr. Ghe. Pastia”, la un spectacol de excepție!
Daniel are încredere în noi!