Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, la Congresul Extraordinar al Blocului Național al Revoluționarilor (BNR) că Revoluția română a fost „mistificată de niște impostori” și a criticat afirmațiile potrivit cărora evenimentele din decembrie 1989 ar fi fost lovitură de stat.
El a tras un semnal de alarmă afirmând că revoluționarii autentici se află în fața unei „acțiuni concertate” de denigrare a Revoluției Române și a celor care au jucat un rol activ în acest proces.
„Ne aflăm în fața dinamizării imposturii care caută să submine din interior, să slăbească această mișcare revoluționară, care vrea să păstreze sufletul Revoluției Române, idealurile sale și respectarea programului Revoluției Române. Unii o fac din incultură pentru că vehiculează noțiuni pe care nu le pricep”, a spus Ion Iliescu.