Luna decembrie este încărcată cu evenimente și spectacole specifice sărbătorilor de iarnă, în municipiul Adjud. Astfel, pe 18 decembrie, pe scena Casei de Cultură „Tudor Vornicu” se va desfășura un concurs de colinde, intitulat „Hristos se naște, Slăviți-l!”, cu participarea copiilor din municipiul Adjud și localitățile li-mitrofe. Organizatorii concursului sunt Protoieria Adjud, Inspectoratul Åcolar Județean Vrancea, Primăria și Casa de Cultură din municipiu. În cadrul acestei competiții de Crăciun, se vor acorda diplome și premii, constând în cărți, icoane, ca-lendare ortodoxe, dulciuri, oferite cu ajutorul sponsorilor.
Un alt eveniment important pentru Adjud este desfășurarea proiectului interjudețean „Festivalul tradițiilor și obiceiurilor românești”, ediția I- Sărbătorile de iarnă. Colegiul „Gheorghe Balș” din localitate va organiza concursul, care se adresează tuturor ca-tegoriilor de vârstă. Scopul principal este cunoașterea și valorificarea obiceiurilor și tradițiilor românești, prin respectarea, practicarea și transmiterea lor generațiilor actuale și viitoare, precum și dezvoltarea afectivă a personalității individului prin educarea laturii moral – creștine și artistice. Concursul va cuprinde o expoziție de fotografii și desene, decorațiuni de brad, măști, origami, dar și interpretări de colinde, dansuri populare și alte obiceiuri tradiționale de iarnă. Vor fi acordate premii pentru primele trei locuri și diplome de participare. Activitatea se va desfășura în data de 20 decembrie, între orele 9.00-16.00 la Casa de Cultură din Adjud.
Elevii Liceului „Emil Botta” vor pune în scenă un concert de colinde și obiceiuri de Anul Nou în ziua de 21 decembrie, la ora 11.00, eveniment care va avea loc tot la Casa de Cultură. „Suntem bucuroși că putem oferi adjudenilor spectacole care să amintească tradițiile și obiceiurile românești, mai ales acum, în preajma sărbătorii de Crăciun. Mai avem în plan și alte manifestări, dar așteptăm concretizarea lor pentru a anunța populația”, a precizat Ion Catană, directorul Casei de Cultură din Adjud.