Mănăstirea Dălhăuţi izolată de o alunecare de teren

0
624


Mănăstirea Dălhăuți din comuna Cîrligele este izolată după ce precipitațiile din ultimele zile au activat o alunecare de teren cu o lungime de 50 metri și adâncime de 60 centimetri. 18 persoane sunt izolate iar sute de credincioși nu pot ajunge la Mănăstire din cauza ruperii drumului DC 211 C Dălhăuți-Schit Dălhăuți.
Primarul comunei Cîrligele, Åžtefan Moscu, a afirmat, ieri, că a fost informat Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a fi evaluată paguba produsă.
„La această oră nu se poate ajunge la Mănăstirea Dălhăuți și nici proprietarii de pădure nu pot ajunge la suprafețele pe care le dețin în zonă”, a anunțat primarul Moscu. De asemenea, au fost rupte două podețe tubulare montate în 2003 pentru drenarea și evacuarea apelor pluviale de pe versanți.
Poate că evenimentul nu ar fi avut loc dacă autoritățile locale ar fi primit banii cuveniți pentru reabilitarea drumului comunal. Edilul din Cîrligele a precizat că drumul respectiv face obiectul unui proiect finanțat prin programul aprobat prin HG 577 din 2007. Proiectul are o valoare de 3 milioane de lei însă, în peste doi ani, primăria a primit doar 700.000 lei, bani din care a reușit să reabiliteze podul peste râul Dălhăuți.

Guvernul a uitat de inundațiile din mai

Primăria din Cîrligele a fost ocolită de Guvernul condus de Emil Boc și nu a primit bani pentru lucrările de reabilitare a obiectivelor distruse la inundațiile din luna mai. Atunci, o evaluare a Comitetului Județean pentru Si-tuații de Urgență arăta că precipitațiile au produs pagube de 300.000 lei doar în această localitate. Totuși, deși localitatea s-a aflat pe lista anexată proiectului de Hotărâre de Guvern, nu au primit bani decât localitățile afectate de precipitațiile din luna iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here