Capul rețelei care vindea carne de cal în loc de carne de vită a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean. Florin Radu, cel care le-a scăpat anchetatorilor în timpul descinderilor a fost găsit în Ploscuțeni, localitatea de domiciliu. Deși știa că este căutat, Florin Radu nu a plecat prea departe de casă. Acesta a fost găsit în comună, la niște rude. Cel care i-a dat bărbatului de urmă a fost adjunctul șefului Poliției municipiului Adjud, comi-sarul șef Petre Anton. Pe numele individului fusese emis mandat de arestare în lipsă, în cursul zilei de miercuri, iar ieri a fost dus direct în arestul IPJ Vrancea. Vă rea-mintim că marți, polițiștii au efectuat trei percheziții la domiciliile învinuiților, respectiv Ciprian Bleajbu, de 22 de ani, din Homocea, Bogdan și Florin Radu, de 20 de ani și 45 de ani și Octavian Răzvan Å¢urcanu, de 23 de ani, toți din Ploscuțeni. În timp ce la Homocea și Ploscuțeni se făceau perche-ziții, Ciprian, Bogdan și Octavian au fost prinși în flagrant la Alba în timp ce vindeau carne. Cei trei au fost aduși la Parchet și miercuri au primit mandate de arestare preventivă. Florin a scăpat, dar pentru scurtă vreme, până ieri când a fost ridicat și el de la rude. În sarcina învinuiților se reține infracțiunea de eva-ziune fiscală, întrucât în cursul anului 2010, au sacrificat la domiciliu mai multe cabaline, reprezentând cantitatea de 30 tone carne, care a fost valorificată la diferite societăți comerciale, fără ca veniturile obținute să fie înregistrate în evidențele contabile. Învinuiții nu au înregistrat în actele contabile activitățile comerciale desfășurate, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor și taxelor, prejudiciul creat fiind de aproximativ 200 mii lei. De asemenea, aceștia vor răspunde și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. Anchetatorii spun că la domiciliile celor patru au fost găsite organe de animale dar și animale vii care urmau să fie sacrificate.
Cabalinele erau tăiate direct în grajduri în condiții mizere. Carnea era pusă direct pe jos sau în recipiente murdare. Animalele erau achiziționate fără documente, de la persoane fizice. Carnea a ajuns la societăți mari din țară. De la începerea urmăririi penale, respectiv din octombrie a.c. și până în prezent, au fost confiscate 6.500 de kilograme de carne. În acest caz, procurorii și polițiștii s-au sesizat din oficiu.