Arbore ce atinge o înălțime de până la 20 m, cu coroană bogată, formată din ramuri subțiri și flexibile când sunt tinere, de culoare galben-verzuie. Este răspîndit în toată țara, mai mult prin lunci și zăvoaie, pe lîngă mlaștini, pe văile râurilor, fiind dependent de umiditate, mai ales în zona de câmpie. Înflorește în aprilie, odată cu apariția frunzelor.
În scopuri medicinale se utilizează scoarța ramurilor (Cortex Salcis), perioadă optimă de recoltare fiind în martie-aprilie când seva abundentă permite desprin-derea cojii cu ușurință de pe ramurile tinere (de 2-3 ani) prin tăieturi circulare. La ramurile rupte se poate face cu ușurință și simpla jupuire în fâșii. Produsul obținut după uscare se prezintă sub formă de fâșii sau jgheab, cu suprafața externă netedă, verde-cenușie până la verde-gălbui, cu gust astringent amărui. Scoarța se poate recolta în aceleași condiții și de la alte specii – Salix fra-gilis (răchită) și Salix purpurea (răchită roșie).
Componenții principali:
O substanță de natură glicozidică (salicozidă), tanin de natură flavonică, (salipurpozidul), derivați de natură flavonică sau helerozide, piecosidă, ceară, rezine, oxalați etc.
Proprietăți și indicații:
Antireumatic, analgetic, sedativ nervos, tonic, astringent, coagulant și ușor hemostatic. Intern: în tratamentul nevralgiilor, al reumatismului și al gutei; în răceli scade febra datorită proprietăților antinevralgice; combate insomnia, și stările de tristețe. Extern: se folosește sub formă de băi în ulcerații ale pielii și hemoroizi; sub formă de gargară în afecțiuni ale gitului și gurii.
