Se manifestă sub forma unor crize de plâns sau de râs, senzații de sufocare, mutism, tulburări de sensibilitate, pareze sau paralizii. Se descriu come isterice, când bolnavul nu mai reacționează nici la cele mai puternice excitații externe. În Evul Mediu, astfel de persoane bolnave, care se aflau într-o stare de totală relaxare, erau considerate posesoare de pu-teri demonice. Dacă nu reacționau la proba arderii cu fierul înroșit, erau condamnate la moarte și arse pe rug. Nu de puține ori crizele izbucneau în masă. O criză de isterie apare în circumstanțe psiho-emoționale deosebite: certuri, conflicte sentimentale. După criză, bolnavul își reia activitatea, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Medicina tradițională explică isteria (Ye Si Ti Li) ca un exces energetic în meri-dianul cordului și vase-sex. Dacă este plenitudine în meridianul cordului, bolnavul râde fără încetare, iar dacă este vid, el plânge întruna.
