Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Victimele gerului


Gerul a început să facă deja primele victime.Vineri, a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, un bărbat în șoc hipotermic. Pacientul, în vârstă de 60 de ani, este din Focșani și a ajuns la UPU cu o hipotermie ușoară. Medicii i-au acordat îngrijirile medicale necesare și în prezent, bărbatul este internat la Secția de Interne a spitalului. Sâmbătă a ajuns la UPU, tot din cauza unui șoc hipotermic, un bărbat de 48 de ani din comuna Măicănești. Acesta se află, în prezent, internat la Secția de Terapie Intensivă a spitalului, sub supraveghere medicală. Medicii recomandă evitarea expunerii la temperaturi foarte scăzute, pentru a preveni hipotermia, iar cei care sunt nevoiți să efectueze activități afară trebuie să se îmbrace gros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?