Medicul stomatolog Åtefan Prodănescu a fost condus, ieri, pe ultimul drum.
Membrii familiei, o mulțime de rude, prieteni, colegi, dar și necunoscuți s-au adunat la Biserica „Săpunari” din Focșani, pentru a-și lua rămas bun de la cel care a fost medicul Åtefan Prodănescu. Clopotele Bisericii „Săpunari” au bătut pentru cel care și-a dedicat întreaga viață pacienților și sănătății acestora. Acum însă, s-a retras pentru totdeauna. „A fost un om și un medic excepțional. Îl cunosc de când eram copil, el fiind medicul familiei mele. Este o mare pierdere. Acest mare om mai avea multe de făcut și de zis, păcat că s-a dus atât de repede. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a declarat unul dintre foștii săi colegi, prezent la înmormântare.
Biserica unde a fost depus trupul neînsuflețit al medicului Åtefan Prodănescu a fost neîncăpătoare pentru cei care au venit să-și ia adio și să-l privească pentru ultima dată. „Un om de mare caracter! A fost un bun profesionist și om de va-loare. De fiecare dată când mă duceam cu o problemă la dumnealui, mă ajuta și trecea mereu de latura profesională, dând dovadă că era un om tare bun. Mă întreba de copii, de părinți, de ce am mai făcut. A plecat dintre noi mult prea devreme…”, a spus Valeria, care i-a fost medicului doar pacientă. Slujba de pomenire a fost oficiată de doi preoți, iar cunoscuții i-au adus sute de flori și coroane. Åtefan Prodănescu a fost înmormântat, ieri, în Cimitirul Nordic din Focșani.
Medicul stomatolog Åtefan Prodănescu s-a stins din viață vineri, la doar 68 de ani, după ce s-a luptat cu o boală grea. Acesta a tratat mii de pacienți atât la cabinetul din Policlinica Județeană de Stomatologie, cât și la cabinetul privat. Toți cei care l-au cunoscut îi plâng moartea și regretă nespus trecerea sa în neființă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!